Problemele dintre TVR şi EBU durează de câţiva ani, determinate fiind de datoriile acumulate de televiziune. Din acest motiv, EBU a eliminat Televiziunea Română din ediţia 2016 a Eurovision. De curând însă s-a stabilit ca datoriile istorice să se plătească în maximum trei ani (cca. 10 milioane de Euro), iar plăţile la zi s-au stabilit pentru competiţiile deja contractate până în anul 2022.
„Mi se pare esenţial să ne încadrăm în veniturile actuale şi să nu construim castele pe nisip, cum s-a făcut în trecut, pentru că cineva a zis că va creşte taxa. Noi trebuie să ne bazăm acum pe ceea ce încasăm, oferind celor care plătesc taxa tv ceea ce ei au arătat că doresc să vadă, nu numai ce ne este nouă la îndemână să bifăm că dăm ceva la televizor. Nu doresc să trecem iar prin momente ca acela în care am fost scoşi din competiţia Eurovision sau cel în care a fost clar că am pierdut Campionatul European de Fotbal 2016. Vreau să revenim la performanţele de acum 10 ani şi să contăm pe această piaţă”, a spus Irina Radu, preşedinte-director general al SRTv.
În plus, EBU va susţine TVR şi printr-o consultanţă de înalt nivel, fără costuri, realizată de profesionişti de anvergură europeană, care îşi vor începe de săptămâna viitoare misiunea la Bucureşti.
Alte articole:
1. Ucraina a ieşit învingătoare la Eurovision
2. Justin Timberlake va cânta la Eurovision
3. Pro TV vrea să aducă Eurovision 2016 în România