Noul „Dumbo”, varianta cu actori a animației din 1941 de la Disney, pare din ce în ce mai straniu. După ce a fost ales ca regizor Tim Burton, Deadline a aflat că actrița Eva Green ar putea face parte din distribuție.

În vreme ce toată lumea se pregătește pentru premiera ultimului Disney live-action, „Frumoasa și Bestia” / „Beauty and the Beast”, studiourile lucrează deja la următorul. Deadline anunță că regizorul Tim Burton, pe mâinile căruia a ajuns noul „Dumbo”, ar vrea în distribuție o față familiară.
Eva Green, care a mai lucrat cu Burton pentru „Umbre întunecate” / „Dark Shadows” (2012) și „Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi” / „Miss Peregrine’s Home for Peculiars” (2016), a început negocierile pentru a interpreta unul dintre cele trei personaje umane din film.
„Dumbo”, lansat în 1941, spune povestea unui elefant de la circ care este ironizat din cauza urechilor sale imense, dar care descoperă că poate zbura.
Citește și:
Disney pregătește un „Peter Pan” în varianta live-action
Pentru prima oară, Făt-Frumos va avea propriul lui film
Sursa foto: https://www.facebook.com/EvaGreenTR