Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Eva Longoria, distinsă cu un titlu nobiliar. Actrița din „Neveste disperate” este Dama de Asturias

de Cătălina Matei,

Celebra actriță din serialul „Neveste disperate” a intrat oficila în rândul nobilimii din Spania. Eva Longoria a fost invitată să primească distincția de „Dama del Real Cuerpo de la Nobleza de Asturias”, distincției susținută de către verișoara regelui Felipe al VI-lea, Olivia de Borbón.

După ce prietenia ei cu Victoria Beckham i-a deschis calea către cercurile selecte din Statele Unite și Marea Britanie, Eva Longoria și-a făcut loc acum și în rândul nobililor spanioli. Presa din Spania relatează despre ceremonia care a avut loc în urmă cu două zile la Catedrala din Oviedo, unde actrița în vârstă de 47 de ani a primit distincția de „Dama del Real Cuerpo de la Nobleza de Asturias”, în semn de recunoaștere a neamului său din această regiune a Spaniei. Acordarea acestui titlul a fost posibiliă datorită verișoarei regelui Felipe al VI-lea, Olivia de Borbón.

La ceremonie, Eva Longoria a fost însoțită de soțul ei, José Antonio Bastón, de fiul ei, Santiago Enrique Bastón, dar și de prietena sa, María Bravo. Actrița a purtat o richie spectaculoasă, crem, semnată de designerul Toni Maticevski.

Din video-ul postat de Eva pe contul său de Instagram se vede cum actrița a trebuit să îngenuncheze și să se angajeze să respecte regulile Corpului Regal al Nobilimii din Asturias. Printre acestea, se regăsește și „moștenirea istorică și culturală” a strămoșilor care au făurit istoria Principatului și a Spaniei cu loialitate față de Majestatea Sa Regele și Coroana.

Sunt foarte fericită să primesc această distincție. Sunt atât de mândră!”, a declarat Eva Longoria presei după ceremonia în care a primit medalia din partea lui Francisco de Paula Enrique de Borbón, Duce de Sevilla.

Sunt Dama Longoria acum! Am primit astăzi această onoare incredibilă în Asturias, Spania, datorită moștenirii mele spaniole din această regiune. Tatăl meu nu a putut fi aici, dar ar fi fost foarte mândru de Llongoria! (așa se scria aici). Felicitări tuturor celor premiați din această seară din această regiune„, a scris actrița pe Instagram, în dreptul unei fotogafii în care se vede  medalia cu panglică albastră care i-a fost prinsă pe piept.

Eva Longoria a împlinit 47 de ani

Pe 15 martie, Eva Longoria a împlinit 47 de ani. Actrița și-a aniversat ziua de naștere pe platourile de filmare, alături de colegi.Atunci, Eva Longoria a postat pe pagina sa de Instagram un filmuleț în care era înconjurată de colegii săi. În peisaj se afla și un tort impresionant. Actrița le-a mulțumit pentru surpriza pe care i-au făcut-o.

„Tocmai am încheiat primele două episoade din „Căutarea Mexicului”! Sunt atât de recunoscătoare echipei mele, pentru că m-a făcut să mă simt atât de iubită și specială! Mai ales regizorului nostru, Faride, dar și producătoarei noastre Aimee! Va iubesc, doamnelor!”, a scris pe 15 martie Eva Longoria pe Instagram.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te