Homepage  / Vedete

Eva Mendes şi Ryan Gosling: Cum au reuşit să ţină sarcina în secret

Eva Mendes şi Ryan Gosling: Cum au reuşit să ţină sarcina în secret

de Redactia Tvmania

După aproape trei ani de relaţie, Eva Mendes şi Ryan Gosling vor deveni părinţi. Ei au reuşit să ascundă sarcina de ochii presei timp de şapte (da, şapte!!!) luni. Actriţa va naşte primul copil al cuplului în luna octombrie, informează People.com.

Se pare că amândoi şi-au dorit ca vestea despre viitorul lor bebeluş să fie dată publicităţii cât mai târziu posibil. Despre Ryan Gosling (33) se ştie că apreciază intimitatea, iar Eva Mendes şi-a dorit ca doar familia să ştie pentru început de schimbarea din viaţa lor. Tocmai de aceea, ea nu a mai fost fotografiată în public din luna martie.

„Pur şi simplu nu a vrut ca altcineva în afară de familie şi de prietenii cei mai apropiaţi să afle”, a declarat o sursă apropiată vedetei de 40 de ani.

Stilul lor de viaţă, complet schimbat

Viaţa celor două vedete de la Hollywood s-a schimbat radical după aflarea veştii că vor deveni părinţi. Dacă înainte obişnuiau să facă plimbări lungi alături de căţeii lor şi adorau călătoriile, acum „abia dacă au mai ieşit din casă. Ryan are grijă de ea, cumpără de mâncare şi se ocupă de celelalte treburi casnice”.

Surse citate de publicaţia citată mai sus au declarat că actriţa îşi dorea de mult timp un copil.

„Eva e pregătită să aibă un copil de mult, iar faptul că împarte această experienţă cu Ryan e un vid devenit realitate”

Ryan şi Eva formează un cuplu din 2011, iar în 2012 au jucat împreună în filmul „Destine la răscruce”. Ulterior, actriţa a primit un rol în pelicula regizată chiar de Ryan, „Lost River”, care a avut premiera, anul acesta, la Festivalul de Film de la Cannes.

O prietenă apropiată Evei a declarat că actriţa şi-ar fi dorit ca, mai întâi, să se căsătorească şi după să aibă un copil, însă cu Ryan lucrurile au stat altfel: „În sfârşit, ea a găsit bărbatul cu care într-adevăr vrea să fie”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton