Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Evgheni Pluşenko, ultima speranţă a Rusiei la patinaj artistic, la Soci

de Redactia Tvmania

Veşti bune pentru fanii patinatorului rus Evgheni Pluşenko. Conform insideskating.net, acesta a acceptat să participe la Olimpiada de la Soci, în cadrul probei individuale masculine.

Timp de mai multe luni, membrii Federaţiei de Patinaj Artistic din Rusia au dus tratative cu fostul campion olimpic din 2006 de la Torino, Evgheni Pluşenko, pentru ca aceasta să concureze la Soci. Din păcate, patinatorul în vârstă de 31 de ani, a dat de înţeles publicaţiilor sportive că va concura doar la proba pe echipe, introdusă pentru prima oară în istorie la această Olimpiadă. Însă, în cele din urmă, Pluşenko a fost convins.

El şi-a dorit de mult să mai poată obţine încă un titlul olimpic (după ce la olimpiada trecută, din 2010, l-a pierdut, la mustaţă, în faţa americanului Evan Lysacek), însă, din cauza operaţiilor pe care le-a suferit în ultimii ani la coloană, nu a fost sigur că mai poate face faţă unei astfel de competiţii.

Săptămânile trecute, membrii Federaţiei Ruse de Patinaj alături de o brigadă de arbitri l-au pus Pluşenko să patineze cu uşile închise ca să-şi dea seama dacă e în stare să patineze la Soci. Conform en.rsport.ru, el ar fi trecut testele şi chiar ar fi făcut două sărituri cvadruple. Mai mult, cei de la Ministerul Sportului au facut totul ca să-l convingă să patineze pentru că ştiu că, cel puţin din punct de vedere psihic, el este pregătit pentru Olimpiadă.

Chiar şi cu aprobarea experţilor în patinaj (care îl vor mai mult în concurs pentru renumele său decât pentru o medalie), Evgheni a dat suficiente semne că nu va face o figură bună la Soci. El nu a participat la Europenele de la Budapesta şi nici nu va participa la Mondialele din martie din Japonia. De asemenea, 2014 a început cum nu se poate mai prost pentru el. Rusul a fost învins în cadrul campionatului naţional, după 15 ani de supremaţie, de Maxim Kovtun, în vârstă de 18 ani.

Dacă în cariera sportivă a tot avut momente de cumpănă, în viaţa privată, Evgheni are o căsnicie fericită cu producătoarea muzicală Yana Rudkovskaya, cei doi având împreună un băieţel în vârstă de un an pe nume Alexander.

Fanii din România îl vor putea vedea patinând pe Evgheni Pluşenko pe 5 aprilie la Sala Polivalentă din Bucureşti, în cadrul spectacolului “Kings on Ice 2014”, alături de violonistul Edvin Marton.

În 2006, la Torino, aurul a fost câştigat de rusul Evgheni Pluşenko

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te