Evita

de Redactia Tvmania

evita2„Evita” este povestea romanţată a celebrei artiste argentiniene Eva Peron, relatată de povestitorul Che (Antonio Banderas). La doar 33 de ani, Evita Peron (Madonna), soţia preşedintelul argentinian Juan Peron, se stingea din viaţă, lăsând în urmă o naţiune mâhnită şi fascinată de destinul ei. Provenită dintr-o familie săracă, Eva a dat dovadă de o ambiţie nemăsurată, pe care nici astăzi mulţi nu i-au iertat-o. A plecat la Buenos Aires, unde, în scurtă vreme, a devenit una dintre cele mai populare actriţe, iar apoi o prezenţă activă în mediile politice argentiniene. A devenit Prima Doamnă a acestei ţări şi s-a dedicat mult timp protejării claselor defavorizate. Pelicula lui Alan Parker a fost filmată în trei ţări: Marea Britanie, Ungaria şi Argentina. La Buenos Aires, Madonna a fost primită cu răceală, fiind nevoie chiar de intervenţia preşedintelui din acea vreme, Carlos Menem.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton