Într-o Românie în care nu merg atâtea lucruri, Alex Dima (42 de ani) şi colegii săi de la „România, te iubesc!” continuă să tragă semnale de alarmă prin intermediul unor reportaje bine realizate. Materialele incomodează multă lume, însă Alex ştie deja cum să treacă peste situaţiile încordate.
TVmania: Cât de mult ai lucrat la reportajul cu fondurile europene, difuzat pe 10 martie de Pro TV?
Alex Dima: Primele solicitări pentru furnizarea unor informații le-am adresat instituțiilor publice prin vara lui 2018. Fondurile europene și accesarea lor înseamnă foarte multă informație, tot felul de mecanisme, axe. Am început să filmez pe la sfârșitul lunii ianuarie. Trăgând linie, am la acest material cam o lună și jumătate.
Ce dificultăţi ai întâmpinat?
Aceleași dificultăți care se tot repetă de câțiva ani. Autoritățile se ascund. Nu vor să vorbească. Într-o oarecare măsură sunt și de înțeles. Nu vorbesc pentru că nu au ce să zică.
Ce te-a revoltat cel mai mult şi ce crezi că se poate schimba cu acest material si cu reportajele tale, în general?
În primul rând, sper să trezesc ceva idei, îmi doresc ca oamenii să înțeleagă că Uniunea Europeană ne dă bani. Foarte mulți bani. Îți trebuie o idee, multă răbdare și perseverență, dar, în final, cu ajutorul fondurilor europene ți se poate schimba viața. Revoltă simți atunci când vezi că autoritățile care au puterea să schimbe fața acestei țări, n-o fac. Din incompetență. Revoltă simți atunci când știi că avem bani pentru autostrăzi încă din 2007 și nu suntem în stare să le construim. Nu construim spitale, poduri, școli și multe altele. Aruncăm însă milioane pe proiecte fără rost doar de dragul de a atrage bani și pentru a da bine în statistici.
Toată ziua eşti pe drumuri prin ţară, după subiecte controversate. Ne poţi povesti o întâmplare care te-a marcat?
M-a marcat foarte mult povestea Așezământului Sf. Leontie din Rădăuți. M-a marcat în sensul bun. Acolo trăiesc 120 de copii, își trăiesc frumos copilăria. Mi-a plăcut atât de mult ce se întâmplă acolo, încât îi vizitez de cel puțin două ori pe an. Să-mi încarc bateriile.
Secvenţa recentă cu tine şi cu un politician care te invită cu el la baie (Liviu Dragnea) a devenit virală. Ce ai simţit în acel moment, cum ai reuşit să îți stăpânești revolta şi reacțiile?
Noi suntem vocea celor mulți. Avem șansa să ne apropiem de acești oameni care au putere, care pot să schimbe fața acestei țări, dar n-o fac. Ne trag în jos, ne complică viețile și îndepărtează prea mulți români de această țară. L-am întrebat ce simte, dacă are vreun regret, pentru că promisiunile din campania electorală n-au fost realizate. Întrebarea asta l-a deranjat. După ce mi-a răspuns, mai mult decât revoltă am simțit mâhnire, repulsie. E al treilea om în stat și atât poate. Te uiți la el și realizezi că șansa noastră de schimbare e mult prea departe. M-am și bucurat însă, pentru că i-am oferit prilejul să-și dea arama pe față.
E din ce în ce mai evident că ostilitatea politicienilor față de ziariștii care pun întrebări incomode a crescut în ultimii ani. Te descurajează acest lucru, te îndârjeşte şi mai mult, cum reușești să faci față situatiei?
Ușile se închid în fața noastră, pentru că în spatele lor stau minți zăvorâte. Există vorba aceea că “mă dai afară pe ușă și intru pe geam”. Cam așa suntem noi. Orice refuz mă face să insist și mai mult pentru că refuzul ascunde ceva. De cele mai multe ori, incompetență în stare pură. Alteori, hoții, cârdășii și interese.
Colinzi țara acum și în turneul de promovare a cărții „România, te iubesc!”, lansate anul trecut. Care au fost cele mai memorabile reacții ale oamenilor?
Am primit energie. Bună. La toate întâlnirile. La Iași au fost peste trei sute de oameni. Foarte mulți au fost și la Sibiu, la Cluj, Oradea. E minunat să vezi oameni veniți cu prunci în brațe să te încurajeze să mergi mai departe. La Iași, de exemplu, o tânără ne-a spus că suntem printre motivele pentru care încă n-a plecat de aici, că văzând emisiunea noastra s-a hotărât să rămână să lupte pentru drepturile ei. Astfel de cuvinte nouă ne dau vânt în aripi, ne umplu de energie.
Tu şi colegii tăi aveţi o viață foarte stresantă. Ce vă ajută să ieșiţi din stările pesimiste, din frustrarea de a vedea lucruri revoltătoare?
Ne încărcăm acasă. Copiii noștri sunt principala sursă de energie. De altfel, după ce ajungi părinte, copiii sunt și cauza pentru care lupți. În plus, atunci când simt că nu mai am energie, că totul în jur este gri și lipsit de viitor mă gândesc la oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii și de care am legat prietenii: fetele de la Dăruiește Viață, care construiesc un spital pentru copiii bolnavi de cancer, la fetele de la Merci, care aleargă prin țară și repară dinții copiilor, la oamenii care se ocupă de tabăra MagiCamp, la călugării care au grijă de așezământul de la Rădăuți, la Marian Ilie, un tânăr care atrage fonduri europene pentru satul lui și la mulți astfel de oameni care fac bine în jurul lor. Și ei sunt o sursă de energie. O dovadă că se poate să schimbăm lucrurile în jurul nostru.
Trăim, din păcate, vremuri complicate. Mai iubeşţi România sau îţi vine să o iei la goană?
Iubesc bucăți din această țară. Iubesc delta, munții, pădurile, marea și multe alte locuri absolut minunate. Iubesc oamenii care fac, pe cei care ies din rând, care ajută. Acestea sunt motivele pentru care spun „România, te iubesc!”. Nu pot să iubesc însă toată țara, așa la pachet. Nu pot să iubesc locurile în care oamenii, care trăiesc acolo, aruncă gunoaie peste tot, locurile în care vezi oameni așteptând mila statului, care stau și nu fac nimic, satele în care copiii în loc să fie lăsați să meargă la școală sunt trimiși la munca pe câmp. Nu-i am deloc la inimă pe cei care își vând voturile. Ei bine, bucata asta de Românie, n-o iubesc. Sper însă să apucăm ziua în care toată țara să fie iubibilă. Se va întâmpla asta dacă fiecare dintre noi va schimba în bine ceva în jurul lui.