Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

EXCLUSIV. Alex Petricean, gazda de la „Guști! Și apoi mănânci” (TVR 1), crede că în bucătărie e nevoie de antrenament

EXCLUSIV. Alex Petricean, gazda de la „Guști! Și apoi mănânci” (TVR 1), crede că în bucătărie e nevoie de antrenament

de Redactia Tvmania

Drumul lui Alex Petricean în casele noastre a început în 2012, când era concurent al primului sezon „Masterchef”, de la Pro TV. Acum, are propria emisiune zilnică la TVR 1, „Guşti! Şi apoi mănânci”.

 

Privind înapoi, cum ți se pare acum acel Alex care a participat la „Masterchef”?

Mă uit la acel moment privind un tânăr foarte determinat, care și-a descoperit pasiunea, și-a lucrat talentul și a muncit pentru visele sale.

De ce un proiect în televiziune?

Așa cum s-a schimbat aerul în gastronomia locală, cred că a venit timpul ca un altfel de abordare să existe și în emisiunile culinare. Avem nevoie de educație și de reamintirea constantă că nu trebuie să renunțăm la obiceiul de a găti acasă – și nu oricum, având principii și construind o bază de date cu care putem aborda ingredientele atunci când ne vin în cale. Pare superficial, însă mâncarea gătită corect contează enorm pentru bunăstarea fiecăruia dintre noi.

 Cine sunt invitații acestui sezon?

Invitații din acest sezon sunt oameni pe care eu îi respect din lumea aceasta a gastronomiei românești, oameni care au reușit să construiască bazându-se pe niște principii sănătoase, schimbând regulile jocului, fugind de mediocritate și iubind ceea ce fac.

Ce vrei să învețe oamenii din emisiunea ta?

Aș vrea, sincer, să le arăt că gătitul nu este atât de greu pe cât pare.  Că putem asocia ingrediente la care nu ne-am gândit niciodată și că nu avem nevoie de foarte mult pentru a găti o masă gustoasă. Aș vrea să le arăt că există niște prejudecăți pe care le putem depăși odată ce descoperim frumusețea din mâncare, din versatilitatea ingredientelor și că e important, în timp ce gătim, să gustăm și doar apoi să mâncăm; numai așa ne putem polisa papilele și dezvolta simțurile culinare.

Reinterpretezi mâncare din bucătăria românească în noua ta emisiune. Care sunt mâncărurile tale preferate din bucătăria noastră?

Nu îmi plac reinterpretările. Consider că gândesc noi preparate folosind izvoare culinare de inspirație românească, niciodată nu încerc să recreez ceva ce a fost lăsat minunat așa cum este. Tema emisiunii nu este neapărat mâncarea românească, ci dezvoltarea simțului creativ în bucătărie, a instictului culinar și depășirea propriilor bariere.

Ce le-ai găti, din mâncarea tradițională, unor străini care sosesc pentru prima dată în bucătaria ta?

Cu siguranță, m-aș asigura că au degustat mâncarea românească tradițională, să înțeleagă un pic despre compoziția gustului de pe acest teritoriu, și apoi le-aș arăta fața modernă, așa cum o văd eu.

Care sunt bucătarii tăi preferați? Dar mâncărurile preferate?

Bucătarii mei preferați sunt extrem de necunoscuți la nivel de masă, întrucât sunt extrem de nișați în ceea ce fac, au concepte extremiste și filozofii extrem de elaborate, uneori foarte greu de înțeles, în timp ce mâncărurile pe care le ador sunt cele mai simple cu putință. De la grișul simplu cu lapte, scăldat cu dulceață de vișine, la ardei umpluți, copți îndelung în cuptor.

Nu am preconcepții legate de mâncare, gust tot ce se poate și decid prin propriul filtru dacă îmi place sau nu.

Ca cineva care a început să gătească dat fiind că îi lipsea mâncarea de la mama, fiind plecat departe, ce sfaturi i-ai da unui începător în bucătărie?

Să înceapă să experiementeze în bucătărie. Să își aducă în primul rând aminte și să își definească propriile preferințe culinare, apoi să descopere rețetele familiei și să ceară detaliile tehnice și, bineînțeles, să înceapă prin reproducerea lor. În bucătărie e nevoie de antrenament, ca în sport.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton