Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

EXCLUSIV. Cătălin Măruță: „Mi-am mai adus aminte ce frumos e să stai cu familia ta, parcă e Crăciunul în fiecare zi”

EXCLUSIV. Cătălin Măruță: „Mi-am mai adus aminte ce frumos e să stai cu familia ta, parcă e Crăciunul în fiecare zi”

de Redactia Tvmania

Cătălin Măruță a stat de vorba cu TVMania și ne-a dezvăluit prin ce schimbări a trecut echipa emisiunii „La Măruță”, difuzată de Pro TV, dar și deciziile pe care Andra, soția sa, a fost nevoită să le ia în urma pandemiei de coronavirus. 

 

Ce proiecte aveai în derulare până la declanșarea pandemiei și cum le vezi materializate pe viitor?

 

Ca mulți oameni, eram cu gândul la următoarele vacanțe ale copiilor, voiam ca în aprilie să mergem câteva zile într-un loc frumos, poate la munte. Nu aveam planuri deosebite, dar o ajutam pe Andra la producerea noului ei spectacol, Pasión, de muzică latino, și la pregătirea turneului european pentru Tradițional. Urma să începem chiar în Italia. S-au amânat, desigur, toate concertele. Așteptăm să vedem pentru ce perioadă. 

Trecem cu totii printr-o perioadă de criză, cum îți gestionezi munca redacțională pentru emisiunea La Maruță în prezent?

Ne-am adaptat la noua realitate. Majoritatea celor din echipă stau acasă, ne ajută de la distanță, dau telefoane, trimit email-uri. Acum la platouri suntem o redacție restrânsă, 5 persoane, iar conținutul emisiunii este concentrat mult pe apeluri video, interviuri prin telefon sau pe skype. Reușim să avem în fiecare zi 2 ore de materiale și interviuri interesante, iar asta sper să ajute la ridicarea moralului celor care acum stau în case. 

Cum vă petreceți timpul în casă?

Ne jucăm, gătim împreună, ne uităm la filme. David are ore de școală online, iar Eva o ajută pe Andra la ordine. Din fericire, avem o mică grădină și putem să petrecem puțin timp și afară, să mai vedem cerul. Timpul trece repede, trebuie să mărturisesc. Faptul că suntem împreună ne face mai relaxați, mai optimiști, mai puternici. 

 

Ce preocupări au Eva și David acum că stau numai acasă?

Copiii nu se plâng, ei se bucură foarte mult că stau cu noi. David, cum spuneam, are și cursuri, mai stă de vorbă cu prietenii lui prin apeluri video. Eva se joacă cu păpușile, dar cel mai mult ne jucăm toți patru: jucăm cărți sau boardgames. Punem masa, strângem masa, chiar și asta poate fi un joc. 

Cei ai învătat/descoperit de când petreci mai mult timp în casă?

Câte lucruri inutile aveam în casă! Andra își dorea de ceva timp să sortăm lucrurile, să dăm hainele care au rămas mici copiiilor sau lucruri pe care nu le mai folosim și s-au adunat saci. Ne simțim eliberați pentru că am trecut prin faza asta de sortare și eliberare a dulapurilor. 

Am mai aflat și că unele jocuri nu se demodează niciodată. “De v-ați ascunselea” sau “Baba oarba” bat orice joc online. 

Și mi-am mai adus aminte ce frumos e să stai cu familia ta, parcă e Crăciunul în fiecare zi. Atâta doar că nu e „Singur acasă” la PRO TV. Dar chiar m-a bucura de o redifuzare.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton