Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „Ca de obicei, „Dezastre în aer” de pe National Geographic, de data aceasta cu o poveste din 2002 despre un zbor Northwest Airlines salvat in extremis de măiestria și prezența de spirit a pilotului.”
Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… „Horia Brenciu” pentru că „a reușit să se reinventeze și să rămână mereu proaspăt și autentic în fața publicului. Este trăsnit pentru că în permanență este pus pe glume, are zâmbetul pe buze și este un entertainer complet şi, în plus, un profesionist desăvârșit.”
Cel mai recent ai dat search pe Google la… „Lucruri pe care să le faci cu copiii în Costa Blanca, în perspectiva vacanței pe care o vom face în această regiune din Spania în această vară.”
Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „”Solo: O poveste Star Wars”. Am mers să-l vedem că așa și-a dorit fiul meu, dar nici lui nu i-a prea plăcut!”
Plăcerea ta vinovată la TV este… „”Vampirina” de pe Disney Junior, la care am ajuns să mă uit datorită fiicei mele care este fanul nr. 1 și trebuie să recunosc că îmi place și mie să descopăr noi aventuri în fiecare săptămână.”
Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „Că, indiferent de părerile sau convingerile proprii, trebuie întotdeauna să găsesc resursele necesare pentru a fi imparțial atunci când prezint o știre. La fel, indiferent de sentimentele, experiențele sau starea interioară, trebuie să fiu întotdeauna apt să livrez știrile într-o manieră nealterată de niciun factor extern. În plus, adrenalina aceea generată în timpul directului nu se compară cu nicio altă emoție trăită în vreun alt gen de experiență. Asta este și ceea ce m-a făcut să revin la TV, de fapt.”
Cel mai mult îl respecţi în TV pe… „Sunt foarte mulți oameni din TV pe care îi respect, foști și actuali colegi și ar fi nedrept să nominalizez o persoană pentru că am învățat atâtea de-a lungul timpului de la mai mulți oameni care încă mai lucrează sau care nu mai sunt în TV. Și totuși, personalitatea TV care m-a marcat a fost Becky Anderson de la CNN cu care am lucrat direct într-un proiect CNN în România în 2013 și de la care am învățat că adevărul e relative, dar că datoria ta de jurnalist este să faci totul pentru a spune totul.”
Personajul tău preferat din seriale este… „Carrie Mathison din “Homeland””, pentru că… „este mereu surprinzătoare. Niciodată nu poți anticipa cum urmează să acționeze. Îmi amintesc că ea este vinovată de foarte multe nopți pe care nu le-am dormit pentru că am vrut să mai văd încă un episod și încă un episod din “Homeland”.”
Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „Telefonul mobil, bineînțeles. E ca și cum mi-ar lipsi o mână dacă nu am telefon.”
Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „Haine. Se întâmpla acum 20 de ani, eram foarte tânăr și fascinat de faptul că puteam să îmi cumpăr ceea ce îmi doresc. După ce am luat primul salariu, am ieșit la cumpărături cu o colegă care avea să-mi devină și foarte bună prietenă (ceea ce a a și rămas până în zilele noastre) și împreună am ales niște ținute pentru mine.”
Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „Nu știu să fac altceva așa că aș face în continuare producție video și story telling, ceea ce oricum fac deja. Aș ajuta pe oricine să își spună povestea video. Comunicarea în imagini este ceea ce știu să fac cel mai bine și comunicarea în fața camerei video este ceea ce pot face oricând și în orice condiții.”
Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Eu i-aș da în fiecare an un Oscar lui Meryl Streep, doar pentru că există în această lume a filmului. ”
Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „O doamnă, la o discuție cu prietenii: “Soțul m-a părăsit de 2 ani. A plecat să cumpere mărar și nu s-a mai întors”. Prietenii: “Și tu ce-ai făcut de atunci?”. Ea: “Am gătit cu pătrunjel!”.”
Când chiuleai, pierdeai vremea… „Pe plajă, de cele mai multe ori, pentru că era cea mai aproape de liceu (n.r. – Cosmin este din Constanţa).”
În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „Limba și Literatura Română.”
Profesorul tău preferat a fost… „Florin Șerbu, profesor de fizică din timpul liceului”, pentru că, „deși ne aflam în anii 90, a avut viziune și ne-a deschis mințile către un viitor pe care noi nu aveam atunci capacitatea de a-l înțelege. Privind retrospectiv acum, el a fost cel împreună cu care am descoperit Internetul în 1992-1993 la noi în liceu, el a fost cel care ne-a încurajat și ne-a susținut să pornim și să creăm o revistă a liceului, el a fost cel care ne-a sprijinit întotdeauna în orice proiect extrașcolar altfel.”
Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie… „Ieșeam pe geam să merg la joacă pe stradă atunci când ei mă lăsau singur încuiat în casă. Noroc că stăteam la casă!”
Locul tău preferat din Bucureşti este… „Piața Universității și Calea Victoriei” pentru că… „Sunt cumva simbolurile capitalei pentru mine. Sunt locurile care mi s-au întipărit în minte de mic copil de când am venit pentru prima dată în vizită la rude în București.”
Când ai râs ultima oară şi la ce? „Am râs ultima oară până la lacrimi la o întâlnire recentă cu niște prieteni din America veniți în vizită în România, la depănat amintiri din tinerețe. „
Cel mai frumos răsărit sau apus de soare l-ai prins în… „Nu uit răsăriturile de soare din anii de liceu după nopți nedormite petrecute cu colegii care se terminau invariabil pe plajă, apusurile romantice trăite alături de soția mea pe diverse meridiane ale lumii și în general, orice răsărit sau apus pe care îl prind în zbor, care întotdeauna sunt altfel. Mai specific de atât, și mult mai recent, m-au impresionat apusul spectaculos în Oceanul Pacific văzut din Lima, capitala Peru, sau lumina răsăritului reflectată mistic pe Taj Mahal în India.”
Ce te ţine treaz noaptea? „În momentul de față sunt atât de ocupat și de solicitat încât nimic nu m-ar mai putea reține de la somn. Și totuși, stresul că am făcut, am pregătit tot ce era de făcut pentru a doua zi îmi mai dă insomnii din când în când.”
Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „Aș călători de-a lungul și de-a latul globului pământesc în locuri în care încă nu am călcat. ”
Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost…„Să îmi iau familia și să plecăm la munte, pe nepusă masă, într-o zi de luni. ”
Eşti cel mai mândru de… „Copiii mei, bineînțeles (n.r. – Mark si Karina).”
Viaţa e prea scurtă ca să nu… „Încerci să vezi și să cunoști cât mai multe locuri de pe acest Pământ.”
Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „Vânătorii de zmeie” („The Kite Runner”) de Khaled Hosseini.