Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

EXCLUSIV. Echipa „Las Fierbinți” s-a întors pe platourile de filmare

de Redactia Tvmania

Anca Dumitra (32 de ani), celebra Gianina din serialul „Las Fierbinți” de la Pro TV, ne-a dezvăluit că s-a întors pe platourile de filmare alături de colegii ei. Actrița ne-a vorbit despre perioada izolării și cum a afectat-o pandemia.

 

Au trecut trei luni de când toate producțiile și-au închis obloanele pentru a proteja sănătatea echipelor care ne aduc zâmbetul pe buze. Este și cazul celebrului serial de la Pro TV, „Las Fierbinți”. Anca Dumitra, cea care o interpretează pe Gianina, ne-a dezvăluit că imediat după Rusalii echipa serialului a revenit pe platourile de filmare:

„Am așteptat cu drag și dor revederea cu colegii. Mă bucur că suntem sănătoși și voioși și puși pe treabă. Am revenit cu entuziasm și cu bucurie și eu mărturisesc și cu vreo 2 kilograme în plus 😊. Sperăm să avem parte de zile bune, să ducem la bun sfârșit fiecare nouă zi și să ne revedem curând și pe Pro TV cu noi episoade 😊”.

Anca Dumitra a ajuns  să joace în „Las Fierbinți”, după ce a luat castingul în perioada în care era studentă și s-a maturizat pe platourile de filmare ale serialului. Actrița se consideră norocoasă pentru că face parte din acest proiect longeviv:

„Lucrurile s-au înlanțuit firesc, au evoluat armonios. Sunt o norocoasă și sunt recunoscătoare pentru întregul parcurs de până acum, și sperăm să vă bucurăm și să ne urmariți și de aici încolo”, ne-a declarat Anca. 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te