Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D a fost recent, alături de familia sa, într-o vacanță târzie la soare, într-un resort din Antalya.
Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D a fost recent, alături de familia sa, într-o vacanță târzie la soare, într-un resort din Antalya.
„Mi-am dorit foarte tare să mai prind vreme frumoasă, soare, pentru Zian (3 ani, n.r.), și, având în vedere că în Grecia fusesem anul acesta, am hotărât că Turcia este o destinație potrivită. Practic, această vacanță a fost cu și despre Zian.
Am înotat, ne-am plimbat cu ski jet-urile, ne-am bucurat de piscină, am adunat pietre colorate de pe malul mării, am stat la soare. Foarte interesant a fost că am găsit o locație senzațională pentru copii, un parc de distracții care arăta excepțional”, ne-a povestit Ilinca (34 de ani).
+
Vacanța a fost planificată atent, familia asigurându-se că se respectă măsurile de siguranță și că totul este sub control, iar Ilinca speră că această escapadă nu e ultima pe acest an.
„Mi-aș dori tare mult să mai ajung în Grecia, măcar câteva zile, doar cu Andrei (soțul, n.r.), urmând ca apoi, de Crăciun, să plecam undeva la munte, împreună cu întreaga familie, dacă ni se va
acest lucru.”