Pare incredibil, dar la 36 de ani, vedeta TVR, Irina Mohora chiar reuşeşte să-şi menţină silueta ca în adolescenţă. Mărturisește că iubește mâncarea și că respectă o singură regulă:
„Apreciez și mă bucur din plin de mâncarea bună. Absolut toți cei care mă cunosc știu asta. Și mai știu că atunci când ieșim la masă, toată lumea se oprește din mâncat la un moment dat. Numai eu continui. Deci, fără restricții. Secrete nu am. Eu așa am fost toată viața. De câțiva ani am constatat că în perioadele în care muncesc mult și dorm puțin, eu slăbesc foarte tare, oricât și orice aș mânca. De obieci este invers. Pe fond de stres, alții mănâncă și se îngrață. Eu mănânc și slăbesc. Practic, lipsa somnului duce și la lipsa kilogramelor. Așa s-a întâmplat și imediat după ce am născut. La 5 săptămâni de când devenisem mamică nu doar că aveam deja greutatea de dinainte de a rămâne însărcinată, dar eram chiar pe minus. Și acum am aceeași greutate. Tot cea din liceu. Mama nu e foarte fericită cu asta ☺ Vă dați seama că nu aveam, în toți acești ani, cum să fac astfel încât să fiu la fel. Pur și simplu așa sunt. Interval orar nu am, dar respect regula celor 3 mese, pentru că mi se pare sănătos așa. ”, ne-a declarat Irina.
Mai mult, prezentatoarea preferă să facă mâncare gătită și nu lipsește niciodată din meniu ciorba:
„Gătesc absolut de toate, dar în ultimul timp țin cont mai mult de preferințele puștiului meu. Este mare fan ciorbă. Deci la noi în casă nu lipsește acest fel de mâncare. Fac absolut toate rețetele tradiționale pe care mama mi le făcea în copilărie până la preparate pe care le-am mâncat în vacanțe, de exemplu. Mi-au plăcut. Am căutat rețeta și am făcut apoi acasă. Amintrile mele au și gust. De aceea, atunci când mi-e dor de anumite locuri, mâncărurile și aromele mai estompează un pic dorul, pentru că asociez anumite gusturi cu locuri, vacanțe sau chiar oameni. Mâncarea pentru mine nu bucura doar papilele gustative, ci și sufletul”.
Secrete de frumusețe
Pentru că frumusețea pleacă din interior, Irina găsește în activitățile din timpul liber modalități de a se relaxa, în ciuda faptului că nu doarme mereu cele 8 ore pe noapte:
„Deși corpul meu îmi transmite că simte nevoia, dar de când am născut, adică de vreo 4 ani, nu am mai făcut sport din lipsă de timp. Fac mișcare însă cu el în parc. De când sunt mămica lui Zian am învățat să mă bucur mai mult. Și asta mă relaxează. Faptul că pot să văd frumusețea fiecărui anotimp altfel, că apreciez anumite momente mult mai intens, mă relaxează. O simplă plimbare în familie în parc, cu un cappuccino bun în mână, îmi face mare plăcere”. Pe de altă parte, Irina Mohora respectă cu sfințenie îngrijirea tenului său: „ Majoritatea tratamentelor cosmetice mi la fac singură acasă. Din când în când, mai apelez la ajutorul specialiștilor pentru tratamente de hidratate a tenului” spune ea, dezvăluind ce produse nu îi lipsesc niciodată: „Cele de bază, pe care le avem cu toții acasă: o cremă de față și de ochi, un serum cu vitamine și cam atât. Acum, în sezonul rece, folosesc foarte mult crema de mâini”.
Irina Mohora prezintă în fiecare dimineață rubrica de lifestyle în cadrul matinalului de la TVR 1, „Cu capu-n zori”. În fiecare luni și marți seară moderează emisiunea „Un doctor pentru dumneavoastră”, la TVR Internațional, iar în restul zilelor din săptămână produce emisiunea de copii „1, 2, 3 și afli tot ce vrei!” (TVR 1).