Olimpia Melinte, protagonista serialului „Vlad” de la Pro TV, care va debuta luni, 14 septembrie, de la ora 20.30, ne-a povestit cum au fost filmările în timp de pandemie și la ce ar trebui să ne așteptăm de la al treilea sezon.
Olimpia Melinte, protagonista serialului „Vlad” de la Pro TV, care va debuta luni, 14 septembrie, de la ora 20.30, ne-a povestit cum au fost filmările în timp de pandemie și la ce ar trebui să ne așteptăm de la al treilea sezon.
TVMania. Cum au fost filmarile in aceasta perioada, avand in vedere ca traversam o pandemie?
Olimpia Melinte: S-au schimbat foarte mult lucrurile, de la faptul că toată echipa poartă mască, că ni se ia temperatura când ajungem pe set și stăm la distanță unii de alții, până la schimbarile majore de scenariu pentru a avea cât mai puțină figurație pe platourile de filmare. Dar partea bună este că am reușit să filmăm și să ducem la capăt cel de-al treilea sezon, asta este o împlinire pentru noi toți și suntem siguri că fanii VLAD abia așteaptă să vadă ce se întâmplă mai departe în serial!
Personajul tau a traversat multe. Ce ai invatat din acest proiect?
Cred că cea mai frumoasă lecție pe care am primit-o de la Eliza a fost dragostea pentru fiul său, Matei. În orice situație o găsim, existența copilului este ca un far care îi arată în permanență drumul spre casă și asta o face umană, iar în noul sezon, care intră din toamnă pe PRO TV, o să descoperim o Eliza foarte naturală, sinceră și feminine, așa cum nu a fost până acum.
Cum a fost ultima zi de filmare?
Acum doi ani începea aventura Vlad serial, și nu știam atunci că timpul și toate experiențele prin care am trecut ne vor transforma într-o familie. Am împărtit cu echipa emoții și transformări, am trecut prin nopți grele de filmare, prin frig și căldura, prin zile complicate și situații din care nu credeam că o reușim să iesim. Dar în toată avalanșa de senzații n-am uitat niciodată să ne susținem și să credem unii în alții. Cred că Jesus, regizorul, a fost mereu motorul nostru și a știut ce butoane să apese, ca toată lumea să își facă treaba și să putem fi creativi și concentrați pe set. Desigur, toată echipa a muncit enorm, ne-am petrecut și aniversările împreună și am trăit într-un echilibru pe care cu greu reușești să îl regăsești în altă parte la serviciu, pentru că teoretic noi acolo eram.
Ultima zi de filmare s-a sărbătorit cu un takeover pe care l-am făcut pe contul de Instagram PRO TV, unde am încercat să le ofer fanilor Vlad o incursiune în spatele camerelor de filmat. Am vrut să le fac cunoștință cu cei care au făcut posibil acest proiect, de la imagine, la costume, grip, sunet, make-ul și păr, niște oameni dedicați și pasionați, pentru că fără pasiune e imposibil să duci în spate un proiect de calibrul acestuia. Nici nu știu de ce îmi va fi mai dor? De rulota mea în care îmi petreceam timpul dintre secvențe, unde repetam textul sau stăteam la taclale cu Victoria sau Monica, de serile în care adrenalina era maximă, pentru că pierdeam lumina naturală și trebuia să terminăm o secvență sau de momentele în care DOP-ul nostru, Adi Silișteanu, mă lăsa să mai filmez câte ceva și să mă bucur ca trainee de câteva ore în echipa de imagine. Poate de toate, poate de nici unul în mod real, nici nu știu, dar tot ce am învățat aici știu că mi-a deschis noi orizonturi și tot ceea ce urmează să fac de aici înainte va avea ca termen de comparație acest proiect și felul în care am conviețuit ca echipă.