Pentru orice vedetă, participarea la „Asia Express – Drumul Comorilor” este o experiență greu de egalat, și așa a fost și pentru Răzvan Fodor (44 de ani) și Sorin Bontea (50 de ani).
„Pentru mine, a însemnat ultima frontieră. Nu mi-aș mai fi dat voie peste câțiva ani să fac treaba asta, dar știam din start în ce nebunie mă bag. Probabil că va rămâne una dintre cele mai pline de adrenalină amintiri din viața mea”, ne-a spus Răzvan.
În timp ce Sorin, partenerul său de aventură, crede la fel:
„A fost un test pe care mi l-am dat și am văzut că încă pot să mai duc destul de mult, așa că nu trebuie să ne uităm în buletin atunci când vrem să facem ceva, că asta poate fi înșelător. a fost în mod clar experiența vieții mele și îmi pare bine că alături de Răzvan am știut să ne bucurăm de ce ni s-a întâmplat acolo”.
Ambii concurenți au ajuns la concluzia că, departe de casă, cel mai mult le-a fost dor de familie (ambii sunt căsătoriți și au copii) și că le-a lipsit foarte mult o parte din confortul pe care îl aveau în România.
„O baie decentă a fost una dintre lipsurile principale ale acestei aventuri. Doi bani nu dau filipinezii pe băi, parcă tot timpul încăperea aia e la stadiul de construcție abia începută. Și spălatul ăla cu găleata… După ce că eram rupți, mai stăteam seara și cu găleata deasupra capului să ne spălăm”, ne-a mărturisit Răzvan.
Iar Sorin e de acord cu el: „După cum a spus și Speak de foarte multe ori în emisiune, toaleta de acasă ne-a lipsit tuturor!”.
Dincolo de aceste aspecte, frumusețile acelor locuri nu vor fi uitate așa usor.
„Mi-am dat seama, când am ajuns acasă, că dacă aș fi organizat o vacanță cu nevastă-mea și aș fi încercat să respect același traseu, nu aș fi putut. Nu ai acces la toate locurile în care am ajuns noi cu . Și clar, nici nu aș fi putut să cunosc oamenii așa de aproape, în propriile lor case, ca simplu turist. Triburi, plantații de orez, ferme, temple, toate m-au fascinat în egală măsură. Bine, în rarele momente când am putut să mă bucur de ele, că în rest, tot în alertă și pe fugă eram”, spune Răzvan.
Sorin, la rândul lui, ne-a făcut o frumoasă descriere:
„Peisajele din Filipine sunt superbe, să ajung în zonele în care trăiesc triburile Ifugao mi s-a părut foarte interesant. Plantațiile imense de orez pe care noi le-am văzut din portbagajul mașinilor erau senzaționale. În Taiwan rămâi mască când vezi gradul de dezvoltare și civilizație, iar mâncarea este wow. În afară de locuri, mi-au plăcut foarte mult oamenii”.