Ultimul sezon al serialului „Sacrificiul” a debutat la Antena 1 pe 9 septembrie și va avea 14 episoade, care vor fi difuzate în fiecare miercuri, de la 22.30. După o serie de decizii radicale ce au încheiat sezonul anterior al serialului, poveştile impresionante, răsturnările de situaţie vor continua în această toamnă la Antena 1. De răsturnări de situaţie a avut parte inclusiv echipa de producţie, din motive independente de ei.
După ce în primul sezon, scenariul a trebuit modificat pe parcurs, dintr-un „motiv” întemeiat – faptul că personajul principal, Oana Cârmaciu, a rămas însărcinată, şi în acest ultim sezon s-a ajuns aici. Mădălina Bellariu, personaj principal în acest sezon, a trebuit să plece la filmări pentru un film în America de Sud, film care nu era sigur că se va produce în momentul începerii filmărilor pentru „Sacrificiul”. Din păcate, din cauza pandemiei, întoarcerea în ţară a Mădălinei nu a mai fost posibilă pentru o perioadă îndelungată de timp:
„A fost un ultim sezon foarte chinuit, din multiple motive. Noi ne-am fi dorit altceva, dar eu cred că până la urmă a ieşit un produs bun!”,a mărturisit Ruxandra Ion în exclusivitate pentru TVMania, care mai spune: „Am întrerupt filmările de pe azi pe azi. Sâmbătă eram pe platourile de filmare şi de luni a început starea de urgenţă. Tot finalul este un final forţat de împrejurările pandemiei. După ce s-a ieşit din starea de urgenţă, am avut doar trei zile în care a trebuit să filmăm finalul de sezon. A fost o muncă de Sisif, o experienţă pe care nu a mai trăit-o nimeni până acum!”, a mai declarat producătoarea.