În anul 2005, la vârsta de 27 de ani, Sanda Nicola își făcea pentru prima data un examen medical complet, al carui rezultat năucitor i-a schimbat viața. A aflat atunci că suferă de cancer de col uterin și i s-a recomandat histerectomie totală, ceea ce ar fi însemnat că nu ar mai fi putut niciodată să dea naștere unui copil. Acum este mama unei fetițe, iar Sanda ne-a povestit etapele prin care a trecut după diagnostic.
TVSatelit: Iți aduci aminte cum ai descoperit problema ta la colul uterin? Prezentai simptome?
Sanda Nicola: Cancerul de col uterin e unul asimptomatic, de aceea insist mereu asupra faptului că numai mergând periodic la medicul ginecolog și dacă faci un set complet de analize măcar o dată pe an te poți pune la adăpost de această boală. Eu am mers la niște analize în vara lui 2005. Ma simțeam epuizată, dar credeam că e vorba doar despre stres, somn prea puțin, multe delegații… Am mers la medic chiar după atacurile teroriste din iulie, de la Londra, mai mult de gura surorii mele, eu credeam că nu-i nimic serios și totul se va rezolva cu o vacanță în Palma de Mallorca. Din vacanță m-am întors și mai obosită, iar prin toamnă am făcut și testul Babeș-Papanicolau. Așa am descoperit displazia severă a colului.
Ai schimba ceva dacă ar fi să te întorci în timp?
Mi-am reproșat foarte mult timp ignoranța mea de până atunci, dar la un moment dat am acceptat că nu pot sa schimb nimic din ce-am făcut anapoda în privința sănătății mele. Însă mi-am dat seama că pot să schimb ceva in viețile altor femei si mă pot face pildă pentru alte tinere care nu pun prețul corect pe viața lor. Așa am început să vorbesc public despre ce mi se întâmplase. Nu mi-a fost usor, dar am simțit că numai așa ma pot revanșa pentru faptul că m-am salvat la timp.
Este un factor important și starea noastra psihică?
Eu nu cred în optimismul naiv, fără nimic concret și palpabil sub el. Nu aș putea să stau cu mâinile-n sân și să-mi zic „o să treacă”, „totul va fi bine”, „mă ajută Dumnezeu să trec și peste asta”. Îmi pun toată nădejdea că Dumnezeu e cu mine, e de partea mea, dar eu trebuie să caut soluții, eu trebuie să iau decizii și să-mi asum anumite riscuri.
Tu cum ai gestionat problemele de atunci avand doar 27 de ani?
O vreme am fost în starea de negare, apoi am fost speriată, rușinată, după care am privit realitatea în față și am început să lupt pentru viața mea, pentru feminitatea mea.
Cum ai decis sa nu faci histerectomie?
A fost o decizie luată din instinct, ceva imi spunea că nu poate fi atat de grav cum îmi spunea primul medic care m-a văzut. Și am continuat investigațiile în altă parte.
Cât de mult contează factorul timp?
Timpul e esențial. Poate face diferența dintre o conizație și o histerectomie totală, dintre a avea sau a nu avea niciodată copii, dintre viață și moarte..
Consideri că este o lipsă de educație frecventarea medicilor ginecologi? De ce?
Cred că prea multe românce au dezvoltat fobii legate de consultația ginecologică și mă tem că în multe spitale pacientele românce au fost tratate cu lipsă de respect, fără delicatețea care se cuvine când o femeie se confruntă cu o afecțiune în sfera genitală.
Cum crezi ca am putea controla acea frica de moarte cum o numim noi mai ales la aflarea unor vesti cu un asemnea impact?
Să știți că mai toți oamenii pe care i-am întâlnit când se confruntau cu un diagnostic crunt erau foarte lucizi și hotărati să învingă. Perspectiva morții înainte de vreme te mobilizează. Te aduni și lupți, fără să stai prea mult pe gânduri.
Ai trecut si prin alte incercari ale vietii. Ai cerut ajutor specializat? Este important sa facem acest pas? Cand ne dam seama ca ar trebui sa facem lucrul acesta?
Eu am simțit la un moment dat că uzura psihică e atât de mare încât riscă să-mi influențeze în mod foarte nefericit stilul de viață. Am mers la psihoterapie atunci când am realizat că îmi restrâng tot mai mult viața socială pentru că fac tot mai greu față anxietății și atacurilor de panică. Nu mai puteam sa stau în mulțime, nu mai mergeam la concerte, mitinguri, manifestări de amploare, zborul cu avionul mă epuiza, începusem sa hiperventilez la volan, în studioul de știri, în mare… Simțeam că anxietățile mă vor îndepărta mai devreme sau mai târziu de toate activitățile pe care le iubesc și care îmi dau sens. Așa că am cerut ajutor când am văzut că nu mă mai descurc singură.
Cât de mult contează stilul de viață pe care îl avem?
Echilibrul e important in toate aspectele vieții. Ca să duci o viață bună trebuie sa fii energic, bine dispus, activ. Pentru a dobândi starea de bine contează cât dormi, ce mănânci, cum mănânci…dar eu cred că mai important decât cum te alimentezi e cu ce îți hrănești mintea și sufletul. Azi sunt convinsă că dezechilibrele fizice sunt determinate de vulnerabilități emoționale, ori alea nu se rezolvă cu avocado și semințe de chia. Echilibrul emoțional se dobândește cu introspecție profundă, asumare, smerenie și multa iubire.
Ce sfat i-ai oferi unei femei care se confruntă cu această problemă?
Să aibă încredere că medicina a evoluat foarte mult și că acum exista soluții potrivite pentru acest diagnostic și în România, totul e să se țină de tratament. Dacă nu are incredere intr-un
medic, să caut altul, să se informeze de la alți specialiști, dar sa nu abandoneze lupta. Este o forma de cancer care poate fi vindecată complet.