Homepage  / Știri / Televiziune

EXCLUSIV. Serialul „Vlad” revine la Pro TV din 14 septembrie

EXCLUSIV. Serialul „Vlad” revine la Pro TV din 14 septembrie

de Redactia Tvmania

Al treilea sezon al serialului „Vlad”, care a debutat la Pro TV pe 24 februarie și ale cărui filmări au fost suspendate pe 18 martie și reluate la începutul lunii iulie s-au finalizat. 

Primele episoade din sezonul trei au fost difuzate la începutul acestui an, însă producția a fost suspendată din cauza pandemiei, iar în curând sezonul 3 va continua la Pro TV din 14 septembrie și va fi difuzat în fiecare luni, de la ora 20.30. 

A fost o provocare, pentru că noi de fiecare dată când ne vedem tindem să ne salutăm, să ne luăm în brațe, suntem calzi unii cu ceilalți. Însă de când cu restricțiile, având în vedere distanțarea socială, am fost privați de aceste gesturi. Apoi, secvențele care trebuiau filmare în interior și au putut fi mutate, au fost mutate în exterior. Bineînțeles, echipa de la filmare poartă mască…plus că respectăm măsuri de siguranță – a fost mai greu decât la filmările de dinainte de pandemie. Însă plăcerea de a ne revedea și de a relua filmările a fost mai mare decât inconveniențele impuse de contextul actual”, a declarat în exclusivitate pentru TVMania Adrian Nartea. 

Mai multe detalii din culise puteți afla din noul număr al revistei TVMania. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton