Vor reuşi oare cei trei să traverseze Atlanticul în mai puţin de şase

Acest extraordinar documentar îl urmăreşte pe unul dintre cei mai iubiţi magnaţi din Marea Britanie, Sir Richard Branson, în timp ce se pregăteşte pentru cea mai îndrăzneaţă provocare din viaţa sa – cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic, de data aceasta cu familia sa la bord ! Dedicarea lui Richard rămâne maximă, iar copiii săi, Sam, de 22 de ani, şi Holly, de 26 de ani, i-au moştenit apetitul pentru aventură. Documentarul include reflecţiile lui Sam şi Holly despre ce înseamnă să ai un tată atât de pus pe treabă, precum şi imagini spectaculoase filmate atât de operatori profesionişti, cât şi cu camere de amator de către familie. El ne furnizează o extraordinară privire asupra vieţii de familie a lui Branson, alături de emoţia unei bătălii cu natura.

Urmărește-ne pe Google News