Homepage  / Seriale americane

„Familia Bundy” revine într-o versiune animată. Tot ce știm despre noul proiect

„Familia Bundy” revine într-o versiune animată. Tot ce știm despre noul proiect

de Andreea Hentea,

Ed O'Neill, pe care telespectatorii de azi îl cunosc foarte bine din serialul de succes „O familie modernă” (difuzat de Netflix), se va implica într-o versiune animată a marelui său succes din anii ’90, longevivul serial „Familia Bundy” / „Married… with Children”, în care a jucat rolul principal, scrie digitalspy.com. 

Ed O’Neill (76 de ani) urmează să-și reia celebrul rol, al vânzătorului de pantofi Al Bundy, mereu excedat de munca sa, într-o viitoare versiune animată a excelentului sitcom din anii ’90.  

Peggy (Katey Sagal), Al (Ed O’Neill) / Credit line: Profimedia

Conform Deadline, serialul „Married… with Children” (difuzat în România cu titlul „Familia Bundy”) va reveni pe micile ecrane sub forma unei producții animate. Aceasta va coopta toate vedetele serialului original, care se vor întoarce pentru a-și împrumuta vocile celebrelor lor personaje.

Ed O’Neill (care l-a interpretat, cu mare succes, și pe Jay Pritchett, capul familiei din „O familie modernă”) va reveni în rolul vânzătorului de pantofi mizantrop Al Bundy, în timp Katey Sagal („The Conners”) va relua rolul soției sale cusurgioaice, Peg Bundy, veșnic prezentă pe canapea, la televizor.

Din distribuția noii producții animate nu va lipsi nici vocea Christinei Applegate (protagonista apreciatului serial „Nu mai exiști pentru mine” / „Dead to Me”, difuzat de Netflix), interpreta fiicei cuplului, irezistibila Kelly Bundy, o adolescentă nurlie, care călca mereu în străchini. Va reveni, de asemenea, David Faustino („Anturaj” / „Entourage”), interpretul lui Bud, adolescentul bleg al familiei.  

Christina Applegate, Ed O’Neill, David Faustino / Credit line: Profimedia

Creat de scenaristul Alex Carter, noul serial animat a fost prezentat în fața mai multor rețele de televiziune și platforme de streaming, care s-au arătat deosebit de interesate de proiect, însă deocamdată nu a fost confirmat niciun distribuitor. Serialul original „Familia Bundy” / „Married… with Children” a fost difuzat de rețeaua Fox între 1987 și 1997 și a devenit unul dintre cele mai longevive sitcomuri americane din istorie, având unsprezece sezoane și 261 de episoade. 

Între timp, Jesse Tyler Ferguson, care a jucat cu Ed O’Neill în „O familie modernă”, a vorbit despre planurile abandonate pentru un spin-off al acestuia, care ar fi trebuit să aibă în prim plan personajul său, Mitchell Pritchett și pe cel al lui Cameron Tucker (jucat de Eric Stonestreet). 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton