Anca şi Vlad interpretează o coregrafie spectaculoasă în apă, un moment plin de romantism. Pentru a intra în starea de emoţie continuă pe care o presupunea această secvenţă a fost nevoie de multă concentrare din partea acestora.
“Ei au lucrat foarte bine, a fost un dans foarte greu, cu o încărcătură emoţională puternică. Sunt copii minunaţi şi talentaţi, şi au ajuns exact unde le-am cerut să ajungă. E fascinant să-i priveşti”, spune Alex Fotea, unul dintre regizorii serialului.
Cristinei Ciobănaşu şi lui Vlad Gherman le-a fost greu să iasă din starea profundă în care s-au transpus pentru filmare chiar după ce s-a dat “Stop!”.
“A fost cel mai greu dans de până acum. A fost extenuant şi emoţionant şi din punct de vedere al sentimentului, şi al dansului, şi al mişcărilor, şi al ploii. Când ştii că îţi moare cineva drag şi tot încerci să-l salvezi nu poţi să nu plângi. N-ar mai fi fost acea stare în secvenţă dacă nu rămâneam acolo tot timpul”, povesteşte Cristina Ciobănaşu.
“Dansul a avut un singur mesaj, acela de rămas bun. Eu eram disperat “să rămân”, iar ea “să rămân” eu. A fost greu, dar foarte frumos. Eu aş dansa numai în apă. Atât muzica, cât şi dansul în sine ne-au ajutat să rămânem în stare”, completează Vlad Gherman.
[imagebrowser id=650]