Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme la TV azi

Fata cu un dragon tatuat

de Redactia Tvmania

Ziaristul Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist) şi hackeriţa Lisbeth Salander (Noomi Rapace, nominalizată la BAFTA şi la Satellite Award pentu interpretarea acestui rol) investighează dispariţia lui Harriet Vanger, care a avut loc în urmă cu 40 de ani. Cadavrul nu a fost găsit niciodată, dar unchiul ei crede că a fost ucisă de un membru al familiei.

Mikael şi Lisbeth caută să afle adevărul şi scot la iveală o serie de crime îngrozitoare care au avut loc în acelaşi timp cu dispariţia fetei. Dar Vanger este un clan secretos, iar Blomkvist şi Salander trebuie, în primul rând, să se protejeze pe ei înşişi.

Filmul este ecranizarea romanului omonim al lui Stieg Larsson, unul dintre cele mai mari succese literare ale deceniului, cu vânzări de peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume, iar filmul are cea mai mare încasare pentru o producţie suedeză din istorie şi cele mai mari încasări din Europa, în 2009.

Pelicula a fost nominalizată la BAFTA şi la Satellite Award pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Noomi Rapace şi-a luat permisul pentru motocicletă în timpul pregătirii pentru această producţie.

Rolul Agneta, mama lui Lisbeth în film, a fost interpretat de Nina Norén, mama din viaţa reală a actriţei Repace.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te