Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

“Fata cu un dragon tatuat” are premiera pe 30 decembrie

de Redactia Tvmania

„Fata cu un dragon tatuat” e prima parte a unei trilogii cinematografice care va face din Rooney Mara un nume la Hollywood (a fost nominalizată deja la Globul de Aur), după ce distribuţia de final va rula pe marile ecrane.

Multă presiune atârnă pe umerii peliculei „Fata cu un dragon tatuat”. Unu la mână, toată lumea ştie deja subiectul: cărţile suedezului Stieg Larsson din brutala trilogie „Millennium” au fost citite de la publicare (2005-2007) în peste 40 de ţări, în peste 50 de milioane de copii.

Acum doi ani, Larsson (care a murit în 2004) era al doilea cel mai bine vândut scriitor din lume. Iar filmul suedez „Bărbaţi care urăsc femeile” şi continuările lui au primit numai aplauze anul trecut, datorită scenariului şi protagonistei Noomi Rapace (pe care fanii şi criticii o rugau insistent să-şi reia rolul şi în versiunea americană).

Ce-ar putea aduce nou filmul lui David Fincher (în afara unui final schimbat) şi de ce e el necesar, s-a întrebat (pe drept cuvânt) lumea? Apoi, pentru rolul principal a fost aleasă Rooney Mara, mai cunoscută datorită discuţiilor generate de această alegere decât datorită rolurilor anterioare (apare fugitiv în „Reţeaua de socializare” şi probabil se ruşinează de „Coşmar pe Elm Street”).

În al treilea rând, e o poveste cu violuri, nazişti şi secrete îngropate sub metri de zăpadă şi calm suedez: un amestec complicat şi riscant pentru un film care e văzut drept blockbusterul sfârşitului de an şi care e lansat după masacrul scandinav al fascistului Anders Breivik.

Citeşte textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te