Intre o vacanta in Cipru si una in Grecia, Magda Palimariu prezinta informatiile meteo, weekend de weekend, la Pro TV.

O prezenta agreabila, cateva minute de celebritate pe micile ecrane, la un post de televiziune respectabil, si, bineinteles, o emisiune care sa alimenteze dorinta telespectatorilor de a te revedea la televizor iti ridica exponential sansele de a deveni o adevarata vedeta. Desi sitcom-urile sunt de ceva vreme varful de lance in divertisment pentru Pro TV, cea mai buna rampa de lansare catre celebritatea autohtona s-a dovedit a fi la „Meteo”, unde Magda Palimariu reprezinta deocamdata singura prezenta feminina de la aceasta rubrica. „Atunci cand mergi intr-o institutie noua e bine ca puntea de legatura sa fie bine consolidata, de la inceput. Inainte sa ajung in Pro, nu stiam pe nimeni acolo. Ulterior, colegii m-au ajutat sa ma simt in largul meu. Deocamdata lucrez doar in weekend. Dar e foarte solicitant, pentru ca trebuie sa fiu acolo de la sase dimineata si am cate patru interventii. Cand toata lumea se intoarce din club, eu ma duc la serviciu”, a spus Magda Palimariu, colega lui Florin Busuioc si a lui Victor Slav, la rubrica meteo a postului din Pache Protopopescu.
Daca o pastila de informatii meteo nu prea pare sa iti aduca o publicitate pozitiva, mai ales cand ploua dupa ce ai zis ca a doua zi e soare si invers, prezenta Madgei Palimariu la sesiunea foto pentru TV Mania a adus cateva grade in plus fata de arsita de pe marginea piscinei. Asa ca ne-a aratat ca poate invinge caldura si chiar sa pozeze cat mai sexy, pentru o vara atat de torida.

Urmărește-ne pe Google News