Cântăreaţa Feli Donose a anunţat pe Facebook că va deveni pentru prima oară mamă, publicând câteva versuri din cel mai recent single al ei, „Două inimi”: „Două inimi bat în mine, Două-mi şi doream de mică, Una este de la mama, Alta îmi va spune „Mămică”!
Artista alege această formă discretă şi sinceră de a împărtăşi fericirea infinită pe care o trăieşte şi îşi declară iubirea necondiţionată copilului pe care îl aşteaptă “dintotdeauna”. “Tu-mi eşti Soarele şi Luna/ Şi te iubesc dintotdeauna/Te iubesc din alte vieţi / Cum iubesc marii poeţi”, devine de acum refrenul vieţii lui Feli.
Feli jurizează în prezent la Antena 1 show-ul de talente „The Four – Cei 4”, alături de Antonia, Cheloo și Carla’s Dreams. Ultima ediţie a primului sezon va fi difuzată pe 9 iunie.
Feli (31 de ani) s-a făcut cunoscută în showbiz în urma participării la show-ul „Vocea României” şi a lansat până în prezent hituri precum „Cine te crezi”, „Creioane colorate” şi „Timpul”.