Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Femeile dețin puterea în sezonul al șaptelea din „Urzeala tronurilor”

de Redactia Tvmania

După șapte sezoane în care bărbații au fost cei în jurul cărora s-a învârtit lumea din Westeros, iată că acum femeile sunt cele care dețin controlul în „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones”.

În Nord, domnește Sansa

Cum știți deja, Sansa s-a schimbat foarte mult, din fetița naivă din primul sezon a ajuns acum o femeie în toată firea, capabilă să ia propriile decizii și să „miroasă” ițele pe care le învârte Degețel. După plecarea lui Jon Snow la Piatra Dragonului, a rămas pe mâna ei Winterfell-ul.

La Piatra Dragonului, așteaptă să cucerească lumea Daenerys Targaryen

Ultima descendentă a Casei Targaryen și moștenitoarea de drept a Tronului de Fier a ajuns în final în Westeros și e hotărâtă să-și revendice drepturile. „M-am născut ca să conduc Cele Șapte Regate. Și o s-o fac”, spune Mama Dragonilor.

Pe Tronul de Fier, stă Cersei Lannister

L-a cucerit cam greu încă din sezonul trecut, dar Cersei e hotărâtă să-și învingă toți inamicii și să-și păstreze coroana numai pentru ea. Mai avem încă patru episoade să vedem dacă va rămâne sau nu pe tron.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te