Homepage  / Articole

Fernando Colunga, mai sexi decât la 20 de ani

Fernando Colunga, mai sexi decât la 20 de ani

de Redactia Tvmania

Pentru cel mai recent rol al său, cel din remake-ul de la „Stăpâna”, Colunga (44 de ani) s-a antrenat serios în sala de fitness. Coincidenţă sau nu, revista „People en español” l-a inclus în iunie pe lista celor mai frumoase 50 de vedete latino.

Fernando Colunga a rămas singurul bărbat de pe coperta

Pe Fernando Colunga îl vedeţi în fiecare seară, toată săptămâna, la postul Acasă, unde interpretează rolul principal în telenovela „Împreună pentru totdeauna” („Mañana es para siempre”), alături de Silvia Navarro. Actorul de 44 de ani a reuşit să se facă din nou remarcat cu acest rol, iar în timpul filmărilor, Fernando a împlinit 21 de ani de activitate, pe care i-a sărbătorit pe platourile de filmare. Cu această ocazie, el a ţinut să precizeze că are de gând să facă şi filme de lung metraj.

„Nu am de gând să mă las de televiziune, pentru că respect şi iubesc acest mediu. În plus, pe noi, ca mexicani, televiziunea ne-a promovat la nivel mondial şi nu am de ce să o abandonez. Pentru mine, cinematografia şi televiziunea sunt însă acelaşi lucru, actoria este doar actorie. Eu voi continua în acest mediu, dar voi trece şi graniţa pentru a face filme”, a anunţat Fernando.

De aceea, Colunga a plecat în Statele Unite, unde a luat cursuri de film, regie şi actorie. „Am avut propuneri de filme, dar, de fiecare dată când mi se oferea ceva, mi se cerea să renunţ la televiziune, iar asta era o problemă complexă. În Mexic încă există această distanţă, ceea ce nu se întâmplă în Statele Unite. Nu înţeleg de ce nu poţi să faci şi televiziune, şi film în acelaşi timp”, a mai declarat actorul.

Mult mai sexi

Imediat ce a terminat filmările pentru telenovela „Împreună pentru totdeauna”, actorul a primit o nouă ofertă, aceea de a juca în „Soy tu Dueña”, remake-ul după „Stăpâna”. În timp ce filma scenele de început, Fernando a primit vestea că trebuie să-şi schimbe look-ul şi să slăbească. „Din păcate, filmasem câteva scene pentru telenovelă, iar vestea nu mi-a picat prea bine. Dar a trebuit să respect regulile şi să intru în sala de forţă, unde oricum nu mai fusesem de multă vreme”. Actorul a fost motivat printr-un onorariu destul de mare, petrecându-şi câteva săptămâni bune într-o sală de forţă şi respectând o dietă drastică.

„A revenit pe platourile de filmare total schimbat, cu un abdomen plat, mai puţine kilograme şi cu un tonus schimbat. Este cu totul altul. Arată ca la 20 de ani”, a declarat o sursă de pe platourile de filmare. O dată cu schimbarea de look, Fernando a aflat şi de nominalizarea revistei „People en español”, care l-a inclus în topul celor mai frumoase 50 de vedete latino pe 2010.

Rivalitatea frumoşilor

La şedinţa foto pentru coperta ediţiei de iunie din „People en español” (cea dedicată celor mai frumoşi 50) nu a fost prezent decât Fernando Colunga (dintre bărbaţi). Astfel că au apărut zvonuri că între el şi William Levy („Sortilegio”), un alt actor nominalizat, ar exista rivalităţi şi că nu şi-au dorit să se întâlnească unul cu celălalt. „Nu este adevărat aşa ceva, Colunga nu are probleme cu nimeni şi nu s-a certat cu nici un coleg de breaslă”, a declarat impresarul acestuia. La rândul său, reprezentantul lui Levy a confirmat cele spuse.

Până la urmă, Colunga a rămas singurul bărbat de pe copertă, fiind înconjurat de frumuseţi precum Belinda („Cameleonii”) sau Jacqueline Bracamontes („Predestinaţi”). „M-am simţit bine alături de colegele mele, chiar ne-am distrat. E haios să participi la o şedinţă foto cu foarte multă lume, dar în acelaşi timp e şi foarte obositor”, a mai declarat actorul.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton