Homepage  / Cinema

„Ferrari”, cu Adam Driver în rolul principal, va avea premiera mondială la Veneția. Filmul va fi proiectat la New York

„Ferrari”, cu Adam Driver în rolul principal, va avea premiera mondială la Veneția. Filmul va fi proiectat la New York

de Andreea Hentea,

Așteptatul film biografic „Ferrari” (2023), regizat de Michael Mann, cu Adam Driver în rolul titular, va fi proiectat în premieră mondială la Festivalul de film de la Veneția (30 august-9 septembrie), apoi va închide Festivalul de film de la New York (29 septembrie-15 octombrie).

Adam Driver interpretează rolul lui Enzo Ferrari, Penélope Cruz este Laura, soția lui, iar Shailene Woodley o joacă pe Lina Lardi, amanta acestuia. Alături de ei, din distribuție mai fac parte Gabriel Leone, Patrick Dempsey, Sarah Gadon și Jack O’Connell.

Filmul, care acoperă un an din viața celebrului pilot și antreprenor, fondatorul faimoasei Scuderia Ferrari și al nu mai puțin cunoscutei mărci de automobile, are loc în 1957, un an tumultuos pentru Ferrari pe mai multe fronturi, scrie site-ul filmstories.co.uk.

În acea perioadă, căsnicia lui Enzo începea să se destrame din cauza infidelității sale și a morții fiului său. Firma lui trecea, de asemenea, prin mai multe schimbări, iar presiunile financiare îl obligau să ia în considerare posibilitatea de a ramifica fabricarea de automobile, ceea ce Ferrari refuza cu încăpățânare, dorind să fabrice exclusiv mașini de curse. Tot atunci, Ferrari trebuia să se pregătească pentru participarea la cursa de anduranță Mille Miglia, pentru a-și recupera pierderile.

Visul lui Michael Mann

Povestea dedicată lui Ferrari este un vis mai vechi al marelui regizor Michael Mann („Obsesia”, „Colateral”, „Inamicii publici”). Regizorul, care a fost producător executiv al filmului „Marea provocare: Le Mans ’66” și va produce și „Ferrari”, a lucrat mai mulți ani la rescrierea scenariului, schițat cu ani în urmă de regretatul Troy Kennedy Martin („Jaf în stil italian”).

Încă din 1993 se scrisese în presă că regizorul lucrează la un film biografic despre Ferrari, cu Robert De Niro în rolul principal, la scurt timp după ce încheiase lucrul la filmul „Ultimul Mohican” / „The Last of the Mohicans” (1992), premiat cu un Oscar. Ulterior, Michael Mann l-a distribuit pe Christian Bale în rolul lui Ferrari, chiar după ce terminaseră lucrul la „Inamicii publici” / „Public Enemies” (2009). Cei doi s-au întâlnit să discute, dar în cele din urmă și-au dat seama că actorul nu are suficient timp pentru a câștiga greutatea necesară pentru rol și că și-ar putea pune sănătatea în pericol. Hugh Jackman a fost apoi distribuit în rol, pentru ca în final să fie înlocuit cu Adam Driver.

Michael Mann a declarat recent: „E un vis împlinit să pot lucra cu actori minunați precum Adam Driver, Penélope Cruz și Shailene Woodley, care vor da viață unor personaje unice”.

Adam Fogelson, președintele studiourilor STX Films, a comentat, la rândul său: „«Enzo Ferrari» este mult mai mult decât o poveste despre un om și mașinile lui. Este o poveste extraordinară și emoționantă, pe care Michael a dezvoltat-o de ani de zile.

Filmările au fost realizate în Italia, în Modena și Emilia-Romagna.

Înainte de proiecția de la Festivalul de film de la New York (care se va desfășura între 29 septembrie și 15 octombrie), filmul „Ferrari” va fi proiectat în premieră mondială la Festivalul de film de la Veneția (care se va desfășura între 30 august și 9 septembrie). Premiera americană, care va avea loc într-un număr mare de cinematografe, este programată pe 25 decembrie, dar încă nu se știe dacă filmul va rula pe ecranele noastre.

Sursa foto: imdb

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton