Homepage  / Cinema

Festivalul Internațional de Film de la Veneția s-a deschis cu fast, dar și cu ceva temeri

Festivalul Internațional de Film de la Veneția s-a deschis cu fast, dar și cu ceva temeri
19

de Andreea Hentea,

Astăzi a început a 78-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, cel mai vechi eveniment de profil din lume. Desfășurat anul acesta între 1 și 11 septembrie, festivalul întrunește, la această ediție, nume ca Ridley Scott, Denis Villeneuve, Pedro Almodóvar, Jane Campion, dar și două prezențe românești – Radu Jude și Bogdan George Apetri.

Mari vedete, filme unul și unul, dar și spectrul pandemiei

Spre deosebire de ediția din 2020, la care filmele și vedetele hollywoodiene au lipsit, iar pandemia a schimbat regulile jocului, ediția din acest an a festivalului va fi strălucitoare și consistentă, beneficiind de regizori de calibru, aglomerație de vedete și premiere de film la care fanii tânjesc demult.

Printre titlurile cele mai așteptate se află SF-ul „Dune” (2021), al lui Denis Villeneuve, care va avea premiera internațională la festival pe 3 septembrie, în afara competiției (în România se va lansa pe 22 octombrie). Filmul îi va aduce pe covorul roșu din fața Palatului Festivalului de la Lido „pe Timothée Chalamet și Zendaya, alături de toate cele zece vedete din film”, după cum a declarat pentru Variety directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera. Alături de cei doi tineri actori de mare succes, din distribuția spectaculoasei ecranizări după seria literară a lui Frank Herbert mai fac parte Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Jason Momoa, Josh Brolin, Javier Bardem, Charlotte Rampling, Stellan Skarsgård și Dave Bautista.

„Ultimul duel” / „The Last Duel”, cel mai nou film al lui Ridley Scott, cu Matt Damon, Ben Affleck, Adam Driver și Jodie Comer, va fi, de asemenea, prezentat la Veneția, în afara competiției (filmul va intra pe ecranele din România pe 15 octombrie). Cea mai notabilă absență din rândul actorilor americani din distribuția sa sosiți la festival este Adam Driver, interpretul unuia dintre rolurile principale (la fel ca în „Casa Gucci”, celălalt film al lui Ridley Scott care va avea premiera în această toamnă). Unul dintre cei mai solicitați actori în ultimii ani, acesta nu poate participa la festival pentru că filmează în prezent la noul film al regizorului Noah Baumbach, „White Noise”, după cum a precizat tot Alberto Barbera. Matt Damon, care interpretează celălalt personaj principal masculin, participă însă la festival.

Jennifer Lopez in timp ce se indrepta spre gondola care o astepta in fata hotelului din Venetia
Jennifer Lopez in timp ce se indrepta spre gondola care o astepta in fata hotelului din Venetia

Nu se știe însă dacă vechiul lui prieten, Ben Affleck, care joacă de asemenea, în „Ultimul duel”, va fi văzut la premiera venețiană a filmului. Jennifer Lopez, din nou partenera sa, a fost văzută deja la Veneția, afișând o spectaculoasă ținută Dolce & Gabbana, ceea ce a alimentat știrile despre prezența în în Lagună a cuplului poreclit cândva „Bennifer”.

„Există o revenire puternică a americanilor anul acesta”, a spus directorul festivalului, Alberto Barbera, care a adăugat că „pandemia pare să fi impulsionat creativitatea tuturor” și că au fost multe titluri valoroase care nu au putut fi selecționate.

directorul festivalului, Alberto Barbera
Directorul festivalului, Alberto Barbera, la hotelul Excelsior din Venetia
Directorul festivalului, Alberto Barbera, la hotelul Excelsior din Venetia

Nici prezența actorilor europeni nu este însă mai prejos. Pe covorul roșu o vom mai vedea pe neobosita actriță franceză Isabelle Huppert, care își va prezenta noul film, „Les promesses” (2021), regizat de Thomas Kruithof. De asemenea, la festival participă Penélope Cruz, prezentă în calitate de protagonistă a filmului de deschidere al evenimentului, „Parallel Mothers”, regizat de Pedro Almodóvar (pe care îl vom vedea și pe ecranele noastre, la începutul anului viitor), selectat în Competiție. Alături de ea, în film mai joacă Rossy de Palma și Aitana Sánchez-Gijon. Din păcate, după câteva zile relativ calme, proiecția din această dimineață a filmului „Parallel Mothers” (programată la ora 8.30) a început fără completarea locurilor stabilite inițial de organizatori, pentru că o parte dintre deținătorii de bilete au fost respinși după verificările de securitate la diverse puncte de intrare din zona festivalului.

Competiția festivalului e neobișnuit de puternică

Competiția venețiană conține titluri ale unor regizori importanți, cu distribuții impresionante. Cel mai recent film al lui Paolo Sorrentino, „Mâna lui Dumnezeu” / „The Hand of God” (pe care îl vom vedea din 15 decembrie pe Netflix), a fost selectat în cadrul secțiunii Competiție la Veneția. Excelentul scenarist și regizor italian, autorul unor producții precum „Il Divo”, „Marea frumusețe” / „La grande bellezza” (care a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2014), „Tinerețe” / „Youth” sau „Tânărul papă” / „The Young Pope”, ne propune acum povestea unui băiat, Fabietto Schisa (Filippo Scotti), în tumultuosul Napoli al anilor ’80. „Mâna lui Dumnezeu” are bucurii neașteptate, precum sosirea legendei fotbalului Diego Maradona, dar și întâmplări tragice. Cu acest film, Paolo Sorrentino s-a întors în orașul natal pentru a spune cea mai personală poveste a sa, despre destin și familie, sport și cinema, iubire și pierdere. Pentru Leul de Aur vor mai concura, de asemenea, filmul „The Lost Daughter”, cu Olivia Colman, Dakota Johnson și Ed Harris, cu care actrița Maggie Gyllenhaal debutează în regie, filmul lui Paul Schrader „The Card Counter”, cu Oscar Isaac, Tiffany Haddish, Tye Sheridan și Willem Dafoe și noul film al lui Jane Campion, „The Power of the Dog”, cu Benedict Cumberbatch și Kirsten Dunst (care se va lansa pe Netflix pe 1 decembrie).

Regizoarea Jane Campion, la Festivalul International de Film de la VenetiaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 19

Români la Veneția

Printre numeroasele filme de valoare prezentate la Festivalul de la Veneția se află și două prezențe românești. „Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri („Periferic”, „Neidentificat”) va avea premiera în secțiunea competitivă Orizzonti, dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi și expresive tendințe din cinematografia internațională.

Filmul, care va avea premiera în România la începutul anului 2022, o urmărește pe tânăra călugăriță novice Cristina Tofan (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată. A doua parte a filmului îl are în centru pe Marius Preda (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei. Alături de Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, în film joacă Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Olimpia Mălai, Vasile Muraru. Imaginea filmului este semnată de Oleg Mutu.

A doua prezență românească este scurt-metrajul „Plastic semiotic”, regizat de Radu Jude, care va fi prezentat în afara competiției. Filmul, al cărui scenariu este scris tot de Radu Jude, este inspirat de „Morala jucăriei”, de Charles Baudelaire, „Viața în întrebări și exclamații”, de A.P. Cehov, și „Dicționar de idei primite de-a gata”, de Gustave Flaubert. Imaginea este semnată de Marius Panduru este director de imagine, iar montajul de Cătălin Cristuțiu.

Încă o versiune a prințesei Diana

După ce a intepretat-o pe nefericita Jean Seberg în filmul biografic omonim din 2019, Kristen Stewart ni se prezintă acum în rolul prințesei Diana din „Spencer”, regizat de celebrul regizor chilian Pablo Larraín, selectat, de asemenea, în secțiunea Competiție. Filmul surprinde momentul sărbătorilor de Crăciun petrecute de familia regală britanică la Sandringham, în care prințesa Diana hotărăște să renunțe la căsnicia cu prințul Charles.

Covorul roșu al prestigiosului festival este în acest an doldora de vedete, prezente chiar în mai multe filme simultan.  Penélope Cruz joacă în „Parallel Mothers”, filmul lui Almodóvar din competiție, dar și în „Competencia oficial”, în care îi dă replica lui Antonio Banderas. Oscar Isaac este prezent în festival cu trei titluri: „Dune”, „The Card Counter”, dar și cu excelenta miniseri HBO de cinci episoade „Scene dintr-o căsnicie” / „Scenes From a Marriage” (remake după celebrul film omonim al lui Ingmar Bergman din 1973), în care o are ca parteneră pe Jessica Chastain (miniserie difuzată de HBO, dar și de HBO Go, din 13 septembrie). Anya Taylor-Joy, Thomasin Harcourt McKenzie, Matt Smith, Terrence Stamp vor fi văzuți în sofisticatul thriller britanic „Last Night in Soho”, regizat de Edgar Wright, în care o vom vedea și pe regretata Diana Rigg în ultimul său rol.

Festivalul de la Veneția este, de altfel, un excelent barometru pentru titlurile importante ale anului. În ultimii ani, la Veneția au fost lansate „S-a născut o stea” / „A Star Is Born”, „Poveste despre căsnicie” / „Marriage Story, „Forma apei” / „The Shape of Water”, „Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri”, „Favorita” / „The Favorite”, „Roma”, „La La Land”, „Joker”, „Primul contact” / „Arrival” și „Nomadland” (care a avut premiera anul trecut, pe 11 septembrie).

regizorul sud-coreean Bong Joon Ho
Regizorul sud-coreean Bong Joon Ho

Nume mari și în juriul Festivalului Internațional de Film de la Veneția

Juriul internațional al secțiunii Competiție, al cărui președinte este regizorul sud-coreean Bong Joon Ho, este format din regizorii Alexander Nanau, Saverio Costanzo și Chloé Zhao și din actrițele Virginie Efira, Cynthia Erivo și Sarah Gadon. Juriul va acorda trofeul Leul de Aur pentru cel mai bun film, Leul de Argint – Marele premiu al juriului, Leul de Argint pentru cel mai bun regizor, Cupa Volpi pentru cea mai bună actriță, respectiv cel mai bun actor, Premiul special al juriului, Premiul pentru scenariu și premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun debut actoricesc.

Premii speciale

În cadrul acestei a 78-a ediții, Roberto Benigni va primi Leul de Aur pentru întreaga carieră. Extrem de emoționat, exuberantul regizor, actor și scenarist italian a declarat la auzul știrii că va primi prestigiosul trofeu: „Inima mea este plină de bucurie și de recunoștință. Este o imensă onoare să primesc o recunoaștere atât de importantă a muncii mele din partea Festivalului Internațional de Film de la Veneția”.

Celebra actriță americană Jamie Lee Curtis va primi, de asemenea, Leul de Aur pentru întreaga carieră, recunoaștere care a făcut-o să declare: „Sunt incredibil de mișcată că voi fi onorată în acest fel de Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Mi se pare neverosimil că sunt în această industrie de suficient timp încât să primesc un premiu pentru întreaga activitate, mai ales acum, când va avea premiera «Halloween Kills», care este deosebit de important pentru mine. Primesc acest premiu în numele tuturor eroinelor curajoase ale lumii, care refuză să cedeze în fața obstacolelor aparent insurmontabile”.

Veneția, cu măsuri de distanțare și Certificat verde

Festivalul de la Veneția se desfășoară și în acest an cu măsuri de distanțare și controale anti-Covid 19 similare cu ediția din 2020. Distanțarea socială va acționa în interiorul cinematografelor, iar intrarea la proiecțiile de film va fi posibilă doar după prezentarea unui Certificat verde corespunzător, care confirmă statutul de vaccinat sau un test negativ recent al posesorului.

Directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera, a spus că, din cauza precauțiilor impuse de pandemia COVID-19, covorul roșu, la fel ca anul trecut, „va fi, din păcate, în afara spațiului prevăzut pentru fani”, a spus el. Organizatorii festivalului au fost obligați să plaseze o barieră exterioară asemănătoare unui perete, care protejează lunga pasarelă din fața Palatului Lido, pentru a evita aglomerarea mulțimilor în această zonă. Fotografii oficiali ai festivalului vor păstra distanța socială și vor fi poziționați dincolo de acest perete. „Din cauza variantei Delta a  COVID-19 ni s-a refuzat autorizația de-a deschide pasarela”, a certificat directorul artistic. „Momentul covorului roșu de la Lido va fi transmis însă în flux și va rula în mai multe puncte prestabilite din festival”, a adăugat acesta. Singurul regret al său este acela că nu va fi permis accesul fanilor la ediția din acest an a festivalului.

FOTOGRAFII: Hepta, EPA

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton