Din 31 decembrie, Netflix ne propune să urmărim „Fiica ascunsă” (2021), noua ecranizare după celebra autoare Elena Ferrante, cu Olivia Colman în rolul principal, despre care s-a spus că ar putea constitui „filmul anului”.
de Andreea Hentea,
Din 31 decembrie, Netflix ne propune să urmărim „Fiica ascunsă” (2021), noua ecranizare după celebra autoare Elena Ferrante, cu Olivia Colman în rolul principal, despre care s-a spus că ar putea constitui „filmul anului”.
Una dintre cele mai interesante scriitoare contemporane, misterioasa Elena Ferrante a cucerit deja publicul iubitor de literatură începând cu faimoasa „Tetralogie napolitană” (tradusă și la noi).
Primul roman din acest ciclu, „Prietena mea genială”, a inspirat deja un excelent serial omonim (ale cărui prime două sezoane sunt încă disponibile pe HBO Go).
Volumul „Fiica ascunsă” ne reamintește stilul tulburător al Elenei Ferrante, fiind apreciat pentru intensitatea sa și pentru îndrăzneala întrebărilor pe care le pune.
La rândul său, filmul captează perfect tresăririle declanșate în sufletul Ledei (Olivia Colman), o profesoară de literatură engleză aflată în vacanță într-o mică așezare din sudul Italiei.
Urmărind relația dintre tânăra Nina (Dakota Johnson) și copiii ei, Leda își rememorează propria tinerețe și maternitate (epocă în care este jucată de Jessie Buckley), momentele confuze în care nu știa cum să reacționeze și alegerile pe care le-a avut de făcut.
Ecranizare a unei cărți considerate „extrem de curajoase” despre copii și maternitate, „Fiica ascunsă” evocă emoții primordiale, păstrând sinceritatea confruntării eroinei cu propriile amintiri. Filmul reprezintă debutul în regie al actriței Maggie Gyllenhaal, care a scris și scenariul său, premiat anul acesta la Festivalul Internațional de Film de la Veneția.
Romanul a fost o adevărată revelație pentru proaspăta regizoare și scenaristă, care a spus:
„Când am citit-o pe Elena Ferrante am avut un fel de șoc, la auzul unor lucruri pe care le-am simțit mereu în adâncul meu și care acum erau rostite cu voce tare. Sunt acolo adevăruri nerostite despre drumul unei femei prin lume. Într-un fel, ca femei, ne-am născut cu un pact al tăcerii, iar textul lui Ferrante rupe acest pact. Stând singură în camera mea, cu cartea ei, am simțit că ceva foarte vechi s-a sfărâmat cu putere. A fost, deopotrivă, terifiant și incitant”.
Maggie Gyllenhaal a primit cu imens entuziasm premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Veneția și pentru că se simte legată în mod deosebit de Italia. Ea a declarat:
„Nu vă pot spune cât de încântată sunt că mă aflu aici. Eu m-am căsătorit în Italia, la Puglia, aici am aflat că sunt însărcinată cu a doua mea fiică, iar viața mea de regizoare și scenaristă, ca și filmul meu, s-au născut aici”.
Beneficiar al unei distribuții excelente, care include actori precum Dakota Johnson, Ed Harris, Jessie Buckley sau Peter Sarsgaard, filmul se concentrează în jurul Ledei, personajul interpretat memorabil de Olivia Colman.
Criticii au spus despre filmul aflat recent în cursa pentru Leul de Aur la Veneția, care a cucerit și festivalurile de la Chicago, Philadelphia și Londra, că „te zguduie și îți lasă cicatrici emoționale, așa cum numai cele mai bune filme sunt capabile să o facă”. N
umele protagonistei Olivia Colman și al regizoarei-scenariste Maggie Gyllenhaal s-au regăsit, recent, în mai toate listele de premii și nominalizări importante, inclusiv la Globul de Aur din 2022 – pentru cea mai bună actriță, respectiv cea mai bună regizoare.