“Dacă în România avem atât de mulţi fani şi oamenii sunt atât de prietenoşi, atunci negreşit că vreau să vizitez această ţară. Vreau să fac o expediţie în România. Chiar vă rog să îmi sugeraţi câteva locuri pe care să le vizitez”, a zis ea.
Cât priveşte personajul pe care îl intepretează în serialul de la Kanal D, Filiz a declarat:
“Când iubeşte, Filiz o face cu tot sufletul, este discretă cu viaţa personală şi îşi iubeste profesia. Acestea ar fi câteva chestiuni în care Filiz se aseamănă cu personajul Nigar. Diferenţa ar fi că Filiz nu ar călca “pe cadavre” pentru a-şi atinge un scop, personal sau profesional, aşa cum face, uneori, Nigar”.
Iar despre actorul Okan Yalabik, cel care dă viaţă personajului Ibrahim Paşa, care a avut o aventură cu Nigar, actriţa de origine macedoneană are numai cuvinte de laudă:
“Este un om răbdător, amuzant şi foarte conştiincios. Okan are o experienţă vastă, este un actor de la care ai ce învaţa şi, dacă toate acestea sunt însoţite şi de un zâmbet, aşa cum face el, atmosfera devine foarte plăcută. De multe ori ne amuzăm de “idila dintre Paşa şi Nigar”.
În sezonul trei, Nigar nu va mai fi atât de simpatizată ca în sezoanele trecute. După ce i se spune că i-a murit copilul la naştere, ea vrea să se răzbune cu orice preţ atât pe Hatice, cât şi pe Hurrem, încercând să iasă din orice situaţie cu basma curată. Ea crede că mariajul cu Rustem Paşa o ajută să-şi ducă planurile la bun sfârşit, însă nimeni şi nimic nu o va ajuta să scape de un sfârşit tragic.