Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Film Now aduce două seriale noi în premieră în România: „Manifest” și „God friended me”

de Redactia Tvmania

La o zi după lansările din Statele Unite, Film Now aduce în premieră telespectatorilor din România două producții noi marca Warner Bros, serialele “Manifest” și “God friended me”. Noile seriale sunt doar două dintre surprizele pe care Film Now le pregătește pentru lunile următoare.

Manifest” pe Film Now, miercuri, 26 septembrie, ora 20:00

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

“Manifest” spune povestea pasagerilor unui avion comercial care “se evaporă” misterios în timpul unui zbor transatlantic și reapare, la fel de inexplicabil, cinci ani mai târziu. În vreme ce, pentru pasageri, între decolare și aterizare au trecut cinci ore, pentru cei dragi viața s-a schimbat – aparent – ireversibil. Cei de acasă au avut la dispoziție cinci ani ca să treacă peste pierdere și să-și reconfigureze viețile.

În lumina reflectoarelor se află destinele pasagerilor din familia Stone – Michaela, o polițistă pe cale să se căsătorească, Ben, fratele ei, care se luptă cu propria neputință și fiul lui, Cal, bolnav terminal, cu doar zece luni rămase de trăit. Cinci ani mai târziu, logodnicul Michaelei e căsătorit cu o altă femeie, soția lui Ben încearcă să se acomodeze cu revenirea familiei sale, iar sora geamănă a lui Cal, deși cu cinci ani mai mare, continuă să împărtășească o legătură specială cu fratele său.

“Manifest” urmărește drama împărtășită a celor care s-au întâlnit – și rătăcit – în fatidicul zbor și rupturile din relațiile pe care pasagerii le-au părăsit fără voia și știința lor; între timp, guvernul american caută explicații pentru straniul incident aviatic.

Regia serialului este semnată de Jeff Rake și Mathew Fernandez, iar din distribuție fac parte Melissa Roxburgh (“Star Trek Beyond”), Josh Dallas (“Thor”), Athena Karkanis (“Saw IV”), J.R. Ramirez (“Power”), Luna Blaise (“Fresh off the boat”), Tim Moriarty (“The Blacklist”) și Jack Messina (“Manifest”).

“Manifest” e în premieră pe Film Now, miercuri, 26 septembrie, la ora 20. Pentru cei care vor rata primul episod, acesta va fi retransmis împreună cu episodul 2, pe 3 octombrie. La acea dată, episodul 1 va fi difuzat la 19:15, iar episodul 2 la ora 20. Serialul va rula în fiecare miercuri, la ora 20 și va fi reluat vinerea, la 19:15.

 

“God friended me” pe Film Now, marți, 2 octombrie, ora 20:00

Miles Finer, protagonistul serialului de comedie “God friended me” e un fiu de preot de care religia, pur și simplu, nu s-a lipit. Miles e un tip inteligent, optimist și sociabil, dar nu crede nici să-l pici cu ceară. Atunci când e adăugat ca prieten de către “Dumnezeu”, certitudinile lui Miles sunt puse la încercare.

Amuzat, ignoră cererea de prietenie, dar, după scurtă vreme, cedează tentației și începe să urmărească semnele. Astfel ajunge s-o cunoască pe Cara Bloom, o jurnalistă alături de care va investiga sugestiile de prieteni venite de la “Dumnezeu”. Zi după zi, cu sau fără voia lui, Miles devine agent al schimbării vieților și destinelor celor din jur.

Miles și Cara sunt ajutați în căutările lor de Ali, sora lui Miles, și de cel mai bun prieten al ei, Rakesh, hacker de ocazie, care va încerca să dea de creatorul enigmaticului cont.

Stephen Lilien și Bryan Wynbrandt sunt creatorii serialului, iar rolurile principale sunt interpretate de Brandon Micheal Hall (“The Mayor”), Violett Beane (“The Flash”), Suraj Sharma (“Life of Pi”), Javicia Leslie (“MacGyver”) și Joe Morton (“Terminator”).

“God friended me” va fi difuzat în fiecare marți de la ora 20:00 și, în reluare, joia, de la 19:15.

 

Pe lângă cele două noi seriale, joi, 27 septembrie, ora 20:00, fanii Lethal Weapon” (“Arma mortală”) se vor delecta cu sezonul 3, la o zi după premiera din Statele Unite, în exclusivitate la Film Now. Serialul inspirat de succesul de box-office omonim revine cu o importantă schimbare de casting.

Noul partener al lui Damon Wayans este carismaticul actor de comedie Seann William Scott, cunoscut publicului pentru rolurile din “Plăcintă americană”. Clayne Crawford a pierdut contractul, după ce a fost mustrat repetat pentru purtarea neprofesionistă pe platoul de filmare.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te