Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Filmările pentru serialul „Obsesia Evei”, amânate pe termen nedefinit din cauza pandemiei

de Redactia Tvmania

Sezonul 4 al serialului „Obsesia Evei”/„Killing Eve”, difuzat la noi de HBO, a fost amânat ca urmare a pandemiei de coronavirus și a restricțiilor de călătorie. 

 

Filmările producției cu Sandra Oh și Jodie Comer în rolurile principale urmau, inițial, să înceapă în august, la mai bine de două luni după ce sezonul 3 se terminase cu o scenă incendiară, pe Tower Bridge din Londra.

Intențiile producătorilor au fost date peste cap de criza de sănătate actuală, ceea ce înseamnă că fanii mai au o mulțime de așteptat până să-și revadă personajele preferate, Eve și Villanelle.

 

Potrivit Deadline, nu există o dată clară pentru reluarea filmărilor, producătorii sperând să poată filma totuși anul acesta. Producția serialului este îngreunată și din cauză că acțiunea se desfășoară în multe locuri din Europa, în sezoanele trecute fiind făcute filmări în Amsterdam, Barcelona, București și Toscana, de exemplu.

De asemenea, situația se complică și pentru că actrița Sandra Oh trebuie să vină din SUA pentru a se alătura distribuției europene. 

Sezoanele trecute s-au filmat de la finalul verii și toamna și au intrat pe ecrane în primăvară, dar, ca multe alte producții tv, cel mai probabil show-ul va avea o întârziere sezonul următor, scrie Deadline. 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te