La Hollywood şi peste hotare, scenele de sex nesimulate au câştigat teren în filme, în ultimii ani, regizorii arătând fără jenă masturbare, sex în grup şi ejaculare.
La Hollywood şi peste hotare, scenele de sex nesimulate au câştigat teren în filme, în ultimii ani, regizorii arătând fără jenă masturbare, sex în grup şi ejaculare.
Artă sau pornografie? Scenele de sex şi nuditatea pe peliculă au fost mereu controversate la Hollywood. Şi chiar dacă primele secvenţe în care o actriţă apărea nud datează din 1915 (în filmul mut „Inspiration”), subiectul a rămas unul dificil de analizat până astăzi. În SUA, sistemul de cenzură şi-a canalizat atenţia pe eliminarea scenelor nud, actorii au refuzat să le filmeze şi astfel de imagini au fost interzise din 1934 până la finele anilor ’60 de „Codul de Producţie a Filmelor” („Codul Hays”). În anii ’30 doar peliculele „exploitation” (axate pe exploatarea unui singur subiect, în acest caz nuditatea) atacau subiectul, dar acestea erau difuzate doar în cinematografele independente.
De atunci şi până acum, industria a evoluat la capitolul „sex pe ecran”, ajungându-se ca – din anii ’70 încoace – să se filmeze acte sexuale nesimulate (evident, nu cu intenţie pur pornografică), uneori chiar în pelicule cu actori celebri, ca Al Pacino („Identitate în derivă”, 1980). Impulsul a fost dat în SUA de o serie de pelicule daneze, regizorul Lars von Trier (care a şocat Cannes-ul anul trecut, cu „Anticristul”, care conţine scene de sex şi automutilare genitală feminină) fiind un exponent de bază al acestei tendinţe (von Trier a produs, de altfel, şi pelicule pornografice hardcore; două dintre acestea au ajutat chiar la legalizarea pornografiei în Norvegia).
Sex pe bune
Lista filmelor americane sau străine în care actorii nu au simulat actele sexuale este constituită în majoritate din pelicule mai puţin cunoscute, cum sunt cele de mai jos:
CRIZĂ. „Anticristul” a fost filmat în timp de Lars von Trier suferea de o depresie serioasă şi regizorul îşi cerea des scuze de la echipă, izolându-se în rulota lui, pe platouri.
„Anticristul” (2009): Lars von Trier i-a convins pe Charlotte Gainsbourg şi Willem Dafoe (care jucau rolurile unor soţi traumatizaţi de moartea băieţelului lor) să facă sex la filmări. Scenele de mutilare – care i-au şocat pe mai toţi criticii – au fost simulate, apelându-se la mulaje. La Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut, vizionarea peliculei lui von Trier a cauzat reacţii adverse, de la huiduieli, la hohote de râs şi zgomote de uimire şi şoc. Criticii nu sunt de condamnat (deşi se ştie că publicul de la Cannes este foarte mofturos când vine vorba despre vizionări): filmul (care, în România, nu a fost deocamdată programat să ruleze în cinematografe) te uimeşte şi te lasă paralizat în scaunul de cinematograf, dar – dacă reuşeşti să treci peste scenele de mutilare – este un horror psihologic excelent scris (şi vizual este impresionantă povestea). Cu toate reacţiile negative, pelicula a fost nominalizată la Palm d’Or şi Charlotte Gainsbourg a fost laureată pentru rolul ei principal.
CE-I MAI IMPORTANT? În „Shortbus”, scenele explicite predomină la începutul filmului, regizorul John Cameron Mitchell explicând că a dorit ca, la final, să conteze doar relaţiile interumane, nu sexul.
„Shortbus – O comedie exxxtremă” (2006): spune povestea unui grup de personaje cu probleme emoţionale din New York. Apar scene de masturbare, sex oral hetero şi homosexual, iar din distribuţie face parte şi cântăreaţa şi vedetea radio-TV canadiană Sook-Yin Lee (în rolul unei terapeute sexuale care nu poate avea orgasm). Filmul a avut premiera la Cannes şi a câştigat numeroase premii la festivalurile din Atena, Zurich şi Gijon.
.
.
.
.
.
.
.
.
RECORD. „9 piese” a fost numit, după lansare, de către „The Guardian” filmul cel mai explicit din punct de vedere sexual de până atunci.
„9 piese” (2004): filmul britanicului Michael Winterbottom are în centru povestea de dragoste a unui cuplu londonez, spusă timp de un an. Producţia a stârnit reacţii după lansare din cauza imaginilor care arătau sex nesimulat între actorii Margo Stilley şi Kieran O’Brien, masturbare (cu şi fără un vibrator), ejaculare şi sex oral.
.
.
.
.
.
.
.
.
ŞOC! După vizionarea filmului „Iepuraşul cafeniu” la Cannes, regizorul şi protagonistul Vincent Gallo şi-a cerut scuze publicului.
„Iepuraşul cafeniu” (2003): Vincent Gallo (care şi regizează) e un motociclist care stăbate America, bântuit de amintirile fostei iubite. „Iepuraşul…” a şocat Cannes-ul la premieră, fiind primit cu huiduieli din cauza scenei finale în care Chloë Sevigny îi face sex oral lui Gallo.
.
.
.
.
.
.
.
.
„Ken Park” (2002): filmul are în centru un grup de skateri californieni ale căror vieţi sunt pline de abuzuri. Pelicula a fost interzisă în Australia din cauza violenţei sexuale implicând minori (toţi actorii aveau peste 18 ani), iar povestea bifează, fără jenă, cunninlingusul, asfixierea auto-erotică, urinarea şi masturbarea. Scenele de sex în grup au fost, însă, simulate.
.
.
.
.
.
.
DOGMA 95. „Idioţii” a fost primul film al lui Lars von Trier care respecta manifestul Dogma 95 (prin care regizorul dorea să se distanţeze de producţiile cu bugete mari, violenţă şi efecte speciale).
„Idioţii” (1998): Lars von Trier a filmat sex în grup şi penetrare frontală (scurte ca durată, ce-i drept) în această peliculă despre un grup de bărbaţi şi femei care îşi caută „idiotul din ei înşişi”, purtându-se în public ca şi cum ar fi retardaţi mental.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Artă sau pornografie? Scenele de sex şi nuditatea pe peliculă au fost mereu controversate la Hollywood. Şi chiar dacă primele secvenţe în care o actriţă apărea nud datează din 1915 (în filmul mut „Inspiration”), subiectul a rămas unul dificil de analizat până astăzi. În SUA, sistemul de cenzură şi-a canalizat atenţia pe eliminarea scenelor nud, actorii au refuzat să le filmeze şi astfel de imagini au fost interzise din 1934 până la finele anilor ’60 de „Codul de Producţie a Filmelor” („Codul Hays”). În anii ’30 doar peliculele „exploitation” (axate pe exploatarea unui singur subiect, în acest caz nuditatea) atacau subiectul, dar acestea erau difuzate doar în cinematografele independente.
De atunci şi până acum, industria a evoluat la capitolul „sex pe ecran”, ajungându-se ca – din anii ’70 încoace – să se filmeze acte sexuale nesimulate (evident, nu cu intenţie pur pornografică), uneori chiar în pelicule cu actori celebri, ca Al Pacino („Identitate în derivă”, 1980). Impulsul a fost dat în SUA de o serie de pelicule daneze, regizorul Lars von Trier (care a şocat Cannes-ul anul trecut, cu „Anticristul”, care conţine scene de sex şi automutilare genitală feminină) fiind un exponent de bază al acestei tendinţe (von Trier a produs, de altfel, şi pelicule pornografice hardcore; două dintre acestea au ajutat chiar la legalizarea pornografiei în Norvegia).
Sex pe bune
Lista filmelor americane sau străine în care actorii nu au simulat actele sexuale este constituită în majoritate din pelicule mai puţin cunoscute, cum sunt cele de mai jos:
„Anticristul” (2009): Lars von Trier i-a convins pe Charlotte Gainsbourg şi Willem Dafoe (care jucau rolurile unor soţi traumatizaţi de moartea băieţelului lor) să facă sex la filmări. Scenele de mutilare – care i-au şocat pe mai toţi criticii – au fost simulate, apelându-se la mulaje. La Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut, vizionarea peliculei lui von Trier a cauzat reacţii adverse, de la huiduieli, la hohote de râs şi zgomote de uimire şi şoc. Criticii nu sunt de condamnat (deşi se ştie că publicul de la Cannes este foarte mofturos când vine vorba despre vizionări): filmul (care, în România, nu a fost deocamdată programat să ruleze în cinematografe) te uimeşte şi te lasă paralizat în scaunul de cinematograf, dar – dacă reuşeşti să treci peste scenele de mutilare – este un horror psihologic excelent scris (şi vizual este impresionantă povestea).
„Shortbus – O comedie exxxtremă” (2006): spune povestea unui grup de personaje cu probleme emoţionale din New York. Apar scene de masturbare, sex oral hetero şi homosexual, iar din distribuţie face parte şi cântăreaţa şi vedetea radio-TV canadiană Sook-Yin Lee (în rolul unei terapeute sexuale care nu poate avea orgasm). Filmul a avut premiera la Cannes şi a câştigat numeroase premii la festivalurile din Atena, Zurich şi Gijon.
„9 piese” (2004): filmul britanicului Michael Winterbottom are în centru povestea de dragoste a unui cuplu londonez, spusă timp de un an. Producţia a stârnit reacţii după lansare din cauza imaginilor care arătau sex nesimulat între actorii Margo Stilley şi Kieran O’Brien, masturbare (cu şi fără un vibrator), ejaculare şi sex oral.
„Iepuraşul cafeniu” (2003): Vincent Gallo (care şi regizează) e un motociclist care stăbate America, bântuit de amintirile fostei iubite. „Iepuraşul…” a şocat Cannes-ul la premieră, fiind primit cu huiduieli din cauza scenei finale în care Chloë Sevigny îi face sex oral lui Gallo.
„Ken Park” (2002): filmul are în centru un grup de skateri californieni ale căror vieţi sunt pline de abuzuri. Pelicula a fost interzisă în Australia din cauza violenţei sexuale implicând minori (toţi actorii aveau peste 18 ani), iar povestea bifează, fără jenă, cunninlingusul, asfixierea auto-erotică, urinarea şi masturbarea. Scenele de sex în grup au fost, însă, simulate.
„Idioţii” (1998): Lars von Trier a filmat sex în grup şi penetrare frontală (scurte ca durată, ce-i drept) în această peliculă despre un grup de bărbaţi şi femei care îşi caută „idiotul din ei înşişi”, purtându-se în public ca şi cum ar fi retardaţi mental.