În luna noiembrie frumoasa, inteligenta și posesoarea unui zâmbet memorabil, Julia Roberts aduce farmecul de la Hollywood pe micile ecrane, la DIVA. Patru filme aclamate, cu distribuții unice și povești diferite sunt programate vinerea, de la 22:00.
de Andra Stana,
În luna noiembrie frumoasa, inteligenta și posesoarea unui zâmbet memorabil, Julia Roberts aduce farmecul de la Hollywood pe micile ecrane, la DIVA. Patru filme aclamate, cu distribuții unice și povești diferite sunt programate vinerea, de la 22:00.
[toc]
4 noiembrie – Ispita (Closer, 2004). Alături de Natalie Portman, Jude Law și Clive Owen, Julia Roberts a acceptat provocarea de a portretiza complicata dinamică dintr-un cuplu. O poveste despre iubire, dorință, minciunile pe care ni le spunem nouă și în cupluri, dar și despre fragilitatea relațiilor dintre oameni. Cu 50 de nominalizări și 22 de premii în palmares, filmul aduce comedie, suspans și joc actoricesc la nivel înalt.
11 noiembrie – Duplicitate (Duplicity, 2009). Două corporații rivale, două proiecte speciale, un produs, doi spioni gata să joace un joc dublu. Julia Roberts și Clive Owen au dus thrillerul romantic la un nou nivel și l-au presărat cu personaje inteligente, delicios de complicate și sexy. Filmul este construit ca un labirint complex plin de capcane întinse de cei doi agenți, singura constantă fiind chimia dintre ei.
18 noiembrie – Zâmbet de Mona Lisa (Mona Lisa Smile, 2003). Cum supraviețuiește o profesoară cu gândire liberă într-o universitate conservatoare din anii ’50? Cum le provoacă pe tinerele femei să gândească liber, în afara limitelor, și să provoace normele sociale ale timpului prin intermediul artei? Un film despre enigmatica lume a femeilor, asemenea celebrului zâmbet, cu o distribuție feminină unică formată din: Kirsten Dunst, Julia Stiles, Maggie Gyllenhaal și Ginnifer Goodwin.
25 noiembrie – Hook (Hook, 1991). Distribuită în rolul celebrei Zâne Tinkerbell, Julia Roberts ne aduce pe micile ecrane un film unic în care a jucat alături de: Dustin Hoffman, Robin Williams, Bob Hoskins, Maggie Smith, Phil Collins și regizat de Steven Spielberg. Construit ca o metaforă pentru adulții care și-au neglijat copilul interior și sunt invitați să se reconecteze cu el pentru o viață frumoasă. O poveste pentru cei mari și cei mici.
Acceptă invitația și petrece seara de vineri alături de Julia Roberts, în noiembrie, la DIVA.
Citește și: