După cea mai lungă absență din fața marelui ecran, de astăzi, 28 mai, putem vedea în cinematografe o mulțime de premiere tentante.
După cea mai lungă absență din fața marelui ecran, de astăzi, 28 mai, putem vedea în cinematografe o mulțime de premiere tentante.
Campionul acestui sezon cinematografic, „Ținutul nomazilor” a câștigat trei premii Oscar (pentru cel mai bun film, regie – Chloé Zhao și actriță în rol principal – Frances McDormand) și încă trei nominalizări (pentru scenariu, montaj și imagine), 2 Globuri de Aur și 4 BAFTA – în total, 227 de premii. Povestea melancolică a lui Fern, o femeie de peste șaizeci de ani care rătăcește prin America după ce a pierdut totul a transformat-o pe regizoarea chineză Chloé Zhao în vedetă și a fost apreciată în toată lumea.
Regia: Chloé Zhao Cu: Frances McDormand, David Strathairn, Linda May, Gay DeForest, Patricia Grier.
Patru profesori de liceu testează ipoteza conform căreia viața e mai bună cu un nivel constant de alcool în sânge. Între timp, ei discută despre viață și moarte și își trăiesc prietenia, iubirea, entuziasmul și vulnerabilitatea. Unul dintre cele mai tulburătoare filme recente, „Încă un rând” îi prilejuiește încă un rol memorabil excelentului Mads Mikkelsen. Filmul lui Thomas Vinterberg a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin și cu patru premii ale Academiei Europene de Film și a fost nominalizat la un Glob de Aur și la patru BAFTA.
Regia: Thomas Vinterberg Cu: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Lars Ranthe, Magnus Millang, Maria Bonnevie.
Cea mai nouă animație Disney-Pixar abordează cu inteligență și sensibilitate povestea lui Joe Gardner (voce: Jamie Foxx), un profesor de muzică al cărui vis este să fie cântăreț de jazz. În urma unui accident petrecut chiar când e pe punctul de a-și împlini aspirațiile, el ajunge într-un tărâm bizar, în care sufletul lui primește încă o șansă de-a trăi așa cum își dorește. Ajutat de un alt suflet inocent, 22 (voce: TinaFey), Joe are prilejul să se gândească pentru întâia oară cu adevărat la viața lui.
Regia: Pete Docter, Kemp Powers Voci: Jamie Foxx, TinaFey, Graham Norton, Angela Bassett, Rachel House, Alice Braga.
Distribuția excelentă este principalul atu al acestei comedii despre Max Barber (Robert De Niro), un producător de film experimentat care ajunge dator vândut la un mafiot, Reggie Fontaine (Morgan Freeman), după ce ultimul său film e un eșec. Singura salvare a lui Barber pare maleficul plan care îi încolțește în minte, din care face parte și uciderea starului alcoolic Duke Montana (Tommy Lee Jones). Numai că acesta se încăpățânează să trăiască, iar planul disperat al lui Barber îl conduce spre un neașteptat succes.
Regia: George Gallo Cu: Robert De Niro, Morgan Freeman, Tommy Lee Jones, Emile Hirsch, Eddie Griffin, Patrick Muldoon, Melissa Greenspan
Frații Anton (Alexander Skarsgård) si Vincent Zaleski (Jesse Eisenberg) vor să pună la punct o rețea de fibră optică superperformantă între Kansas și New Jersey, cu ajutorul căreia să afle cotațiile la bursă înaintea tuturor și să se îmbogățească. În cursa lor asiduă apare însă un mare obstacol, atunci când intră în concurență cu fosta lor șefă, cinica și ambițioasa Eva Torres (Salma Hayek). Totul se transformă într-o luptă necruțătoare pe viață și pe moarte. Și pe multe milioane de dolari.
Regia: Kim Nguyen Cu: Salma Hayek, Alexander Skarsgård, Jesse Eisenberg, Michael Mando, Conrad Pla.
De data aceasta, lupta dusă de eroul lui Liam Neeson e plasată în Arizona. Jim Hanson (Neeson) este un fermier, fost combatant în Vietnam, asupra căruia se abat toate necazurile. Rămas de curând văduv, el se trezește că banca vrea să-i sechestreze proprietatea. Când o femeie cu fiul ei de 12 ani, fugăriți de un cartel mexican, se refugiază la ferma sa, încercând să treacă granița, infernul se dezlănțuie. Singuri împotriva tuturor, Hanson și băiatul pe care îl protejează trebuie să facă față unei gloate de ticăloși.
Regia: Robert Lorenz Cu: Liam Neeson, Katheryn Winnick, Jacob Perez, Juan Pablo Raba, Luce Rains, Dylan Kenin