Vești excelente pentru fanii filmelor romantice. DIVA lansează seria de filme „Duminici de iubire” și aduce câte două filme de dragoste în fiecare sfârșit de weekend, în august. Iată ce filme romantice puteți vedea pe DIVA, începând de duminica aceasta, și care este programul de difuzare.
Cuprins
Cuprins
Ce filme de dragoste sunt difuzate pe DIVA
UPDATE, 4 august:
Și în luna august publicul își ia porția de romantism de la DIVA! Din iulie încoace, postul de televiziune a programat (în fiecare duminică, de la ora 16:00) o colecție de povești de dragoste: DIVA –Duminici de iubire. În august, seria continuă cu alte opt filme (două dintre ele premiere în România) și promite să ofere un final de vară romantic, cu mâncăruri delicioase și peisaje de vis (tropicale, montane sau perfecte pentru un city-break)!
Filme romantice la DIVA – duminică, 6 august
Premieră în România – „Dragoste la South Beach” (South Beach Love, 2021). Bazat pe romanul autoarei de romane de succes din New York Times, Caridad Pineiro, vine o poveste despre quinceañeras, bucătărie cubaneză, prietenie, legături de familie și dragoste.
Doi foști iubiți, chefi de meserie – Sara (Taylor Cole) și Tony (telenovelistul William Levy) – ajung să concureze în bucătărie, la petrecerile de 15 ani ale nepoatelor lor (așa-numitele „quinceañeras”). Ce va urma? O poveste cu accente culinare cubaneze intense, în care prietenia, familia și rivalitatea fac ravagii!
„Îndrăgostiți la Roma” (Rome in Love, 2019) – Povestea? În Italia se filmează un remake al celebrei pelicule „Vacanță la Roma” (1953) și necunoscuta Amelia (Italia Ricci) primește rolul principal feminin. Iar freelancerul Philip (Peter Porte) vrea neapărat să-i publice povestea.
Filme la DIVA – duminică, 13 august
„Ziua de 27 de ore” (The 27-Hour Day, 2021) – O antrepenoare, care conduce un imperiu, ia o pauză pentru a regăsi echilibrul între serviciu și viața personală. În scurt timp, descoperă că nu îi este ușor să se detașeze, dar o va ajuta decorul relaxant și o nouă iubire să își schimbe viața pentru totdeauna?
„Cheia dragostei”(In The Key of Love, 2019). Fotografa Maggie află că fostul ei iubit/fost partener de cântat este la nunta la care lucrează. Tensiunile sunt mari până când ajung să cânte împreună din nou, reamintindu-și cât de buni erau în duet.
Filme la DIVA – duminică, 20 august
Premieră în România – „Vară caraibiană” (Caribbean Summer, 2022). Producătorul de știri, Jade se îndreaptă spre Caraibe pentru relaxare, doar pentru a cădea victima unei înșelătorii la cazare. Din întâmplare, ea se împrietenește cu adevăratul proprietar, Ford, și descoperă distracția și dragostea. Filmările acestei producții difuzate în premieră de DIVA au avut loc în Belize, deci peisajele din poveste sunt unele de vis!
„Instantaneul iubirii” (Snapshot of Love, 2022). Adrian (Lexi Giovagnoli), de meserie paparazzo hollywoodian, încearcă cu orice preț să-l fotografieze pe Parker Bennett (Benedict Mazurek), un star care ține cu dinții de viața lui privată. Îi vor ieși oare planurile, când află că sunt cazați la aceeași pensiune montană?
Filme la DIVA –Duminică, 27 august
„Ferma de nuci pecan” (Sweet Pecan Summer, 2021). Filmul îi aduce împreună pe Amanda (Christine Ko) și J.P. (Wes Brown), fostul ei iubit din liceu. El este agentul imobiliar care se ocupă de vânzarea fermei titulare, ea este nepoata proprietarei, care ține cu dinții de ideea de a vinde ferma cuiva care se va ocupa de ea în continuare, cu aceeași pasiune.
„Drumul inimii mele” (Journey of My Heart, 2021). Filmul este povestea expertei în ornitologie Abby (Rhiannon Fish), care descoperă înțelepciunea amerindiană – și, evident, dragostea – în Alaska, cu ajutorul ghidului ei, Eric (Darien Martin).
La DIVA vine o ultimă lună de vară de vis, care realimentează cu romantism iubitorii acestui gen. Cele opt pelicule de dragoste din seria DIVA – Duminici de iubire sunt difuzate în fiecare duminică, de la ora 16:00, pentru un început de toamna cu sufletul plin de dragoste!
Știrea inițială:
Filme romantice la DIVA – IULIE 2023
NBCUniversal International Networks & Direct-to-Consumer anunță astăzi lansarea seriei de filme Duminici de iubire la DIVA. Fanii genului sunt invitați să se delecteze cu o colecție de povești romantice de vară, câte două filme în fiecare duminică, în lunile iulie și august, de la ora 16:00. Printre premiere se numără titlurile: Din nou pe val (Groundswell), Comoriascunse (Hidden Gems), Două bilete spre paradis (Two Tickets to Paradise), Dragoste la South Beach (South Beach Love) și Vară caraibiană (Caribbean Summer).
Titlurile incluse înDuminici de iubire sunt:
Filme romantice la DIVA – duminică, 9 iulie
Premieră în România – „Din nou pe val” (Groundswell, 2022). În urma unui eșec personal și profesional, Emma călătorește în Hawaii, unde îl întâlnește pe Ben, un instructor de surf chipeș și retras, ale cărui lecții o ajută să-și recapete echilibrul.
„Dragoste pe bune” („Love, for Real”, 2022). Hayley și cea mai bună prietenă a ei, Bree, merg la un reality show de întâlniri pentru a-și promova afacerea, dar nimic nu merge așa cum a fost planificat atunci când dragostea, prietenia și cariera sunt în joc.
Filme la DIVA – duminică, 16 iulie
Premieră în România – „Comoriascunse” (Hidden Gems, 2022). În timp ce se pregătește pentru nunta surorii ei, Addie pierde inelul bunicii ei în apele din Hawaii. Îl angajează pe marinarul Jack să facă scufundări cu ea pentru a-l găsi și redescoperă dragostea pentru mare.
„Prieteniprincorespondență” (Her Pen Pal, 2021). Organizatorul de evenimente Victoria abia așteaptă să participe și să planifice nunta la Paris a celei mai bune prietene a ei. Dar când află că fostul ei are o întâlnire, reia legătura cu prietenul ei de corespondență din copilărie de origine franceză.
Filme romantice la DIVA – duminică, 23 iulie
„M-ai cucerit de la Aloha” (You Had Me at Aloha, 2021). Când gazda unei emisiuni populare de călătorie demisionează, rețeaua tv o înrolează pe Paige să prezinte sezonul următor stabilit în Hawaii. Fără să știe ea, l-au angajat și pe Ben, căruia îi place să împingă totul la extrem. În timp ce acești doi noi co-prezentatori se confruntă cu ideile lor diametral opuse în legătură cu producția tv, realizează faptul că au nevoie unul de celălalt pentru a-și continua cariera și reușesc să se ajute și în plan profesional și în cel personal.
„Un mic serial TV” (A Little Daytime Drama, 2021). Pentru a salva de la anulare serialul ei de televiziune difuzat în timpul zilei, scenarista Maggie trebuie să-l convingă pe Darin, actorul favorit al fanilor și fostul ei iubit din viața reală, să se întoarcă la spectacol.
Filme la DIVA – duminică, 30 iulie
Premieră în România – „Două bilete spre paradis” („Two Tickets to Paradise”, 2022). Două nunți sunt distruse de mireasă și celălalt mire, iar partenerii lor sunt abandonați la altar. Cei din urmă decid totuși să plece în luna de miere singuri, fără să știe că se îndreaptă către același hotel din Hawaii.
„Dragoste cu repetiție” (Love Strikes Twice, 2021). Blocată într-o căsnicie eșuată și dorindu-și un nou început, Maggie face o călătorie în trecutul său, 15 ani în urmă, și trebuie să decidă dacă îl va alege din nou pe soțul ei Josh sau nu.