Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 2 septembrie: „Waterworld – Lumea apelor”, „Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Matrix”, „Legenda vie”

Filme la TV azi, 2 septembrie: „Waterworld - Lumea apelor”, „Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Matrix”, „Legenda vie”

de Andra Stana,

Filmele serii de azi, vineri, 2 septembrie 2022. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.

[toc]

Ce filme sunt azi la tv, vineri, 2 septembrie 2022

Filme la tv azi, Pro TV, 2 septembrie 2022. „Waterworld – Lumea apelor”, de la ora 21.30

  • Titlu original: Waterworld
  • An: 1995
  • Gen: acțiune
  • Durată: 136 minute
  • Regizor: Kevin Reynolds
  • Distributie: Kevin Costner, Jeanne Tripplehorn

Unul dintre cele mai scumpe filme din istoria cinematografiei, Waterworld este un science-fiction a cărui acțiune se petrece undeva într-un viitor îndepărtat și înfricoșător când Pământul este acoperit în totalitate de apă, iar oamenii încearcă să supraviețuiască așa cum pot. Unul dintre aceștia este Mariner, un războinic dur care s-a adaptat la mediu dezvoltându-și un fel de bronhii. El navighează pe apele nesfârșite pe o barcă rudimentară și supraviețuiește din vânzarea unor plante cu efecte magice oamenilor de pe o insulă izolată. Considerandu-l mutant aceștia îl vor face prizonier.

Când insula este atacată de o bandă de psihopați, numită The Smokers, care cutreieră apele pe skijet-uri, Mariner reușește să evadeze alături de două femei, Helen (Jeanne Tripplehorn) și fiica ei, Enola. The Smokers, conduși de infamul Deacon (Dennis Hooper), reușesc să o răpească pe Enola, care are pe spate tatuata hartă care îi va ghida spre Dryland, singurul loc al planetei neinundat. Din acest moment lucrurile se complică și bătălia finală dintre Mariner și Deacon este una pe cinste.

Waterworld a avut un buget de 235 de milioane de dolari și a fost co-produs de Kevin Kostner. Efectele speciale sunt fabuloase, constituind principalul punct de atracție al filmului.

Filme la tv azi, Film Now, 2 septembrie 2022. „Strania poveste a lui Benjamin Button”, de la ora 21.25

  • Titlu original: The Curious Case of Benjamin Button
  • An: 2008
  • Gen: dramă, fantastic, mister, romantic
  • Durată: 166 minute
  • Regizor: David Fincher
  • Distributie: Cate Blanchett, Brad Pitt

Daisy Williams (Cate Blanchett) este muribundă, pe patul unui spital, vegheată de fiica sa, Caroline. Daisy îi cere fetei să îi citească din jurnalul său despre prietenul ei de-o viaţă, Benjamin Button (Brad Pitt). Astfel, Carline află că acesta a venit pe lume în New Orleans, imediat după Primul Război Mondial. Ceea ce face ca povestea lui să fie stranie este că la naştere avea în jur de 80 de ani şi, cu trecerea timpului, acesta întinerea. Dacă la început Caroline nu face altceva decât să îi îndeplinească mamei sale o dorinţă, citindu-i, cu timpul ea devine personal interesată de poveste, întrucât acesta îi relevă anumite aspecte ale vieţii sale pe care nu le cunoscuse până atunci.

Filmul este o adaptare după nuvela lui F. Scott Fitzgerald din anii 1920.

Pelicula a fost premiată la Oscar pentru regie, machiaj şi efecte vizuale şi a avut alte zece nominalizări, între care şi pentru rol principal masculin şi rol secundar feminin. Din 11 nominalizări, filmul a primit 3 premii BAFTA, alte 5 nominalizări la Globurile de Aur şi una la Grammy.

Filme la tv azi, HBO, 2 septembrie 2022. „Matrix”, de la ora 23.10

  • Titlu original: The Matrix
  • An: 1999
  • Gen: SF
  • Durată: 135 minute
  • Regizori: Andy Wachowski, Larry Wachowski
  • Distributie: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving, Joe Pantoliano, Gloria Foster, Robert Taylor

Ai fost vreodată convins că unul dintre visele tale este real? Dacă nu te-ai fi putut trezi din el? Cum ai mai şti diferenţa dintre vis şi realitate? Când o necunoscută frumoasă (Carrie Anne-Moss) îl conduce pe hackerul Neo (Keanu Reeves) într-o lume subterană interzisă, acesta află un adevăr şocant: viaţa aşa cum o ştie e o înşelătorie elaborată, creată de o inteligenţă cibernetică malefică. Neo se alătură legendarului şi periculosului războinic Morpheus (Laurence Fishburne) în lupta pentru a distruge iluzia care înrobeşte omenirea. Acum, fiecare mişcare, fiecare secundă şi fiecare gând devin o luptă pentru supravieţuire şi pentru a scăpa din Matrix.

Filme la tv azi, HBO 2, 2 septembrie 2022. „Succes de public”, de la ora 20.30

  • Titlu original: Un triomphe
  • An: 2020
  • Gen: Comedie
  • Durată: 110 minute
  • Regizor: Emmanuel Courcol
  • Distributie: Kad Merad, David Ayala, Lamine Cissokho, Sofian Khammes, Pierre Lottin, Wabinlé Nabié, Aleksandr Medvedev

Etienne, un actor deseori şomer, dar simpatic, organizează un workshop de actorie într-o închisoare, unde aduce laolaltă o trupă neobişnuită de deţinuţi, ca să pună în scenă faimoasa piesă a lui Samuel Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”. Când i se dă voie să-i ducă pe deţinuţi într-un turneu în afara închisorii, Etienne are în sfârşit ocazia să strălucească. Fiecare reprezentaţie e un nou succes, iar între acest grup improvizat de actori şi regizorul lor se leagă o relaţie unică. Însă în scurt timp, va avea loc reprezentaţia finală, la Paris. Oare ultima lor noapte împreună o să fie cel mai mare hit de până acum?

Filme la tv azi, Pro TV, 2 septembrie 2022. „Legenda vie”, de la ora 0.15

  • Titlu original: I Am Legend
  • An: 2007
  • Gen: SF
  • Durată: 120 minute
  • Regizor: Francis Lawrence
  • Distributie: Will Smith, Alice Braga, Charlie Tahan, Salli Richardson-Whitfield, Willow Smith, Emma Thompson, Darrell Foster

„Legendă vie” este povestea lui Robert Neville (Will Smith), un om de ştiinţă, care se simte neputincios în faţa unui teribil virus incurabil, inventat de om. Iniţial, acest virus trebuia să poată trata cancerul, dar în urma unor circumstanţe necunoscute, îi infectează pe oameni, transformându-i în mutanţi carnivori care pot trăi numai în întuneric.

Neville este ultimul supravieţuitor imun din metropola New York (sau ceea ce a mai rămas din ea) şi posibil, din întreaga lume. Timp de 3 ani, savantul încearcă să găsească alţi supravieţuitori, trimiţând mesaje radio în toată lumea, dar descoperă că până acum nu a fost niciodată singur. Victimele acestui virus îl urmăresc pas cu pas, din umbră, aşteptând să facă cea mai mică greşeală.

Fiind ultima speranţă a omenirii, Neville are o singură misiune de îndeplinit: trebuie să găsească o metodă de a inversa efectele virusului folosindu-şi sângele, care este curat şi imun. Din nefericire, însă, sângele său este şi ţinta celor infectaţi. Conştient că este singurul supravieţuitor sănătos, savantul intră într-o cursă contra-cronometru în care încearcă să salveze rasa umană.

Filme la tv azi, DIVA, 2 septembrie 2022. „Prietenie cu folos”, de la ora 21.00

  • Titlu original: Friends with Benefits
  • An: 2011
  • Gen: Romantic
  • Durată: 140 minute
  • Regizor: Will Gluck
  • Distributie: Justin Timberlake, Mila Kunis, Patricia Clarkson, Jenna Elfman, Bryan Greenberg, Richard Jenkins, Woody Harrelson

Doi prieteni insistă că dormitul împreună nu ar trebui să ducă la o apropiere emoţională între ei, în ciuda a tot mai multe dovezi că nu e aşa.

Citește și:

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton