Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 5 aprilie: „Matrix”, „Suspect de crimă”, „Destinul unui războinic”, „Ultima tură”

de Andra Stana,

Filmele serii de azi, marți, 5 aprilie 2022. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.

Marți, 5 aprilie

Filme la tv azi, 5 aprilie. „Matrix”, la TNT, de la ora 22.25

Ai fost vreodată convins că unul dintre visele tale este real? Dacă nu te-ai fi putut trezi din el? Cum ai mai şti diferenţa dintre vis şi realitate? Când o necunoscută frumoasă (Carrie Anne-Moss) îl conduce pe hackerul Neo (Keanu Reeves) într-o lume subterană interzisă, acesta află un adevăr şocant: viaţa aşa cum o ştie e o înşelătorie elaborată, creată de o inteligenţă cibernetică malefică. Neo se alătură legendarului şi periculosului războinic Morpheus (Laurence Fishburne) în lupta pentru a distruge iluzia care înrobeşte omenirea. Acum, fiecare mişcare, fiecare secundă şi fiecare gând devin o luptă pentru supravieţuire şi pentru a scăpa din Matrix.

Filme la tv azi, 5 aprilie. „Suspect de crimă”, la AMC, de la ora 23.45

Este ajunul Anului Nou pe o mica insula din Caraibe si inspectorul sef al insulei (Morgan Freeman) interogheaza un avocat de vaza (Gene Hackman), care a descoperit cadavrul uneia dintre victimele unei lungi serii de violuri si crime brutale. Pe parcursul noptii insa, avocatul devine, incetul cu incetul, suspectul principal. Ceea ce debuteaza ca o conversatie amicala intre doi oameni, degenereaza intr-o noapte de interogatoriu sustinut, intre doi adversari feroce. SUSPECT DE CRIMA explora cele mai intunecate tarâmuri ale imaginatiei umane, scotând la lumina periculoasele ramificatii psihologice ale unei constiinte incarcate de vina.

Filme la tv azi, 5 aprilie. „Destinul unui războinic”, la Filmcafe, de la ora 20.15

Asiaticul Yang a fost antrenat toată viaţa pentru a deveni cel mai bun spadasin din lume şi unul dintre cei mai de temut războinici, însă, atunci când îşi trădează clanul pentru a salva viaţa unui aşa-zis duşman, este forţat să fugă în America de Nord şi să se stabilească într-un oraş din Vestul Sălbatic. Încercând să îşi ascundă talentul extraordinar de a mânui sabia pentru a lăsa definitiv în urmă trecutul, Yang îşi găseşte o slujbă umilă la o spălătorie şi se împrieteneşte cu beţivul Ron şi cu aruncătoarea de cuţite de la circ pe nume Lynne, fără să ştie că amândoi ascund secrete teribile. Atunci când frumoasa Lynne este răpită de un grup de bandiţi conduşi de către Colonel, Yang este forţat să recurgă la abilităţile sale de luptător ninja şi de spadasin pentru a o salva şi a o proteja pe femeia de care este îndrăgostit.

Filme la tv azi, 5 aprilie. „Ultima tură”, la HBO, de la ora 21.35

Stanley (Richard Jenkins), un angajat de la fast food, are de gând să demisioneze după 38 de ani de muncă la Oscar’s Chicken and Fish. În ultimul lui weekend are loc o răsturnare de situaţie în timp ce-şi pregăteşte înlocuitorul, pe Jevon (Shane Paul McGhie), un scriitor talentat, dar cu blocaj, ale cărui idei îi tot fac probleme. Ei au foarte puţine în comun şi sunt aduşi împreună de circumstanţe. Stanley, care a renunţat la liceu şi a văzut cum viaţa trece pe lângă el în timp ce stătea la geamul unui drive-through, detaliază cu mândrie toate nuanţele locului său de muncă. Asta în timp ce Jevon, un tânăr prea isteţ ca să lucreze într-un fast food, consideră că munca lor e exploatată. Între cei doi se leagă o camaraderie aparte, în timpul turelor lungi de noapte petrecute în bucătărie.

Filme la tv azi, 5 aprilie. „The D Train”, la TV 1000, de la ora 22.30

Şeful comitetului care organizează întâlnirea de promoţie a unor foşti liceeni ajunge la Los Angeles ca să-l găsească pe cel mai popular tip din promoţia lui şi să-l convingă să vină la reuniune.

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te