Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 5 ianuarie: „Evadatul”, „Cod roșu în Serviciile Secrete”, „Negociatorul”, „Copacul lui Joshua”

Filme la TV azi, 5 ianuarie: „Evadatul”, „Cod roșu în Serviciile Secrete”, „Negociatorul”, „Copacul lui Joshua”

de Andra Stana,

Filmele serii de azi, joi, 5 ianuarie 2023. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.

Cuprins

Ce filme sunt azi la tv, joi, 5 ianuarie 2022

Filme la tv azi, Pro TV, 5 ianuarie 2023. „Evadatul”, de la ora 20.30

  • Titlu original: The Fugitive
  • An: 1993
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 130 minute
  • Regizor: Andrew Davis
  • Distributie: Harrison Ford, Tommy Lee Jones

Filmul „Evadatul” aduce în faţa telespectatorilor povestea doctorului Richard Kimble care, deşi e complet nevinovat, este arestat şi condamnat pentru uciderea sîngeroasă a soţiei sale. În timp ce Kimble (Harrison Ford) este mutat din oraşul său natal spre închisoarea din Chicago, autobuzul cu care este transferat este implicat într-un accident. Supravieţuitor al acestui dezastru, Kimble evadează şi porneşte pe urmele celui pe care îl crede vinovat de moartea soţiei sale. Pe urmele sale porneşte însă şeriful Sam Gerard (Tommy Lee Jones), care se foloseşte de numirea sa în fruntea acestui caz pentru a-şi face campanie la televizor. El anunţă public că are de gînd „să scormonească fiecare depozit, fiecare cuşcă de cîine” pentru a-l găsi pe Kimble şi a-l aduce în faţa justiţiei.

Filme la tv azi, Antena 1, 5 ianuarie 2023. „Cod roșu în Serviciile Secrete”, de la ora 20.30

  • Titlu original: Angel Has Fallen
  • An: 2019
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 150 minute
  • Regizor: Ric Roman Waugh
  • Distributie: Gerard Butler, Morgan Freeman, Nick Nolte, Danny Huston, Rocci Williams, Jada Pinkett Smith, Harry Ditson

În urma unui atentat asupra preşedintelui Statelor Unite, acuzat de incident este garda lui de corp, agentul serviciilor secrete Mike Banning. După ce reuşeşte să scape de autorităţi, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenţie şi să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevăraţii autori ai atacului.

Filme la tv azi, TVR 2, 5 ianuarie 2023. „Cu Hemingway în Cuba”, de la ora 20.00

  • Titlu original: Papa Hemingway in Cuba
  • An: 2015
  • Gen: Dramă
  • Durată: 120 minute
  • Regizor: Bob Yari
  • Distributie: Giovanni Ribisi, Joely Richardson, Adrian Sparks, Minka Kelly, Shaun Toub, James Remar, Anthony Molinari

Dramă – inspirată de întâmplări reale. În 1959, tânărul ziarist Ed Myers – alter-ego-ul personajului real Denne Bart Petitclerc, care a şi scris scenariul filmului – lucrează la un cotidian din Miami şi îl admiră enorm pe Ernest Hemingway, căruia, într-o zi, îi trimite o scrisoare. Spre marea uimire a tânărului, scriitorul îi răspunde şi îl invită să-i facă o vizită în Cuba şi să meargă împreună la pescuit. Myers ajunge să fie martor la finalul Revoluţiei Cubaneze şi intră, pentru scurt timp, în viaţa pasionantă şi tumultuoasă a lui „Papa” Hemingway şi a soţiei acestuia, Mary.

Filme la tv azi, TV 1000, 5 ianuarie 2023. „Negociatorul”, de la ora 22.00

  • Titlu original: The Negotiator
  • An: 1998
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 170 minute
  • Regizor: F. Gary Gray
  • Distributie: Samuel L. Jackson, Kevin Spacey, David Morse, Ron Rifkin, J. T. Walsh, Siobhan Fallon Hogan, Paul Giamatti

Ca să se reabiliteze după ce e acuzat pe nedrept, Danny Roman, un abil negociator al poliţiei, ia ostatici un grup de oameni într-un bloc de birouri, ca să câştige timpul necesar şi să afle adevărul.

Filme la tv azi, Filmcafe, 5 ianuarie 2023. „Saga Amurg: Zori de zi – Partea I”, de la ora 19.50

  • Titlu original: The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1
  • An: 2011
  • Gen: Fantastic
  • Durată: 130 minute
  • Regizor: Bill Condon
  • Distributie: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner, Billy Burke, Peter Facinelli, Elizabeth Reaser, Kellan Lutz

Zori de zi 1, următorul episod al Sagăi Amurg, duce povestea de dragoste dintre Bella şi Edward pe un făgaş aproape normal. Vampirul şi muritoarea par să se bucure acum de o căsătorie aparent liniştită, dar nu pentru mult timp, fericirea lor fiind din nou spulberată de trădări şi pericole negândite.

După controversata nuntă, Bella şi Edward pleacă în Rio de Janeiro pentru luna de miere. Rodul pasiunii lor nu se lasă mult aşteptat, Bella rămânând imediat însărcinată. Şi cum legătura lor nu ar fi trebuit să dea naştere unui urmaş, venirea pe lume a creaturii hibride aproape că o ucide pe Bella. Singura ei şansă de supravieţuire este ca Edward să o transforme în vampir. Până să realizeze ce se întâmplă, Edward, Bella şi fiica lor Renesmee ajung să fie vânaţi atât de Volturi, cât şi de vârcolaci, iar războiul mocnit dintre clanuri este pe cale să se reaprindă.

Saga Amurg: Zori de zi continuă aventura fantastică care a topit inimile tinerilor din întreaga lume, ultimele două capitole ale producţiei-fenomen fiind regizate de celebrul Bill Condon, laureat al premiilor Oscar pentru scenariul filmului Gods and Monsters.

Filme la tv azi, Pro TV, 5 ianuarie 2023. „Copacul lui Joshua”, de la ora 23.00

  • Titlu original: Joshua Tree
  • An: 1993
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 120 minute
  • Regizor: Vic Armstrong
  • Distributie: Dolph Lundgren, George Segal, Kristian Alfonso, Geoffrey Lewis, Michelle Phillips, Beau Starr, Matt Battaglia

Wellman Santee (Dolph Lundgren) este un fost campion de Formula 1 condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o. Wellman evadează din închisoare şi ia ostatic o femeie, fără să ştie că ea este poliţistă. Între timp, el încearcă să-i întindă o capcană pentru a se răzbuna pe detectivul corupt care l-a trimis în închisoare. Prieteni vechi îl ajută pe fostul pilot să facă lumină în propriul lui caz şi să se lupte cu cei care ar trebui să fie corecţi.

Filme la tv azi, AMC, 5 ianuarie 2023. „Shaolin”, de la ora 22.00

  • Titlu original: Xin Shao Lin si
  • An: 2011
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 165 minute
  • Regizor: Benny Chan
  • Distributie: Andy Lau, Nicholas Tse, Bingbing Fan, Jackie Chan, Jacky Wu, Shaoqun Yu, Xin Xin Xiong

Trădat de aghiotantul său, Cao, tânărul şi arogantul războinic Hou Jie este forţat să se refugieze într-un templu shaolin. Este plin de mânie şi ură, dar treptat înţelege învăţăturile budiste şi principiile shaolin cu ajutorul studiului şi-al practicării artelor marţiale. Găseşte pace şi iluminare, ajunge călugăr şi decide să devină un om mai bun. Pentru a proteja templul, călugării şi refugiaţii, Hou şi maeştrii shaolin trebuie să ducă o bătălie pe viaţă şi pe moarte împotriva lui Cao şi a armatei sale.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton