Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 7 septembrie: „Regina”, „Din nou împreună”, „Toate acele lucruri mici”, „Întoarcerea lui Chen Zhen”

Filme la TV azi, 7 septembrie: „Regina”, „Din nou împreună”, „Toate acele lucruri mici”, „Întoarcerea lui Chen Zhen”

de Andra Stana,

Filmele serii de azi, miercuri, 7 septembrie 2022. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.

[toc]

Ce filme sunt azi la tv, miercuri, 7 septembrie 2022

Filme la tv azi, TVR 1, 7 septembrie 2022. „Regina”, de la ora 21.00

  • Titlu original: The Queen
  • An: 2006
  • Gen: Dramă
  • Durată: 125 minute
  • Regizor: Stephen Frears
  • Distributie: Helen Mirren, James Cromwell, Michael Sheen, Alex Jennings, Helen Mccrory, Roger Allam, Sylvia Syms

31 august 1997: Diana, prinţesă de Wales, moare la Paris, într-un accident de maşină care şochează întreaga planetă. Iniţial, familia regală britanică tratează tragedia ca pe o problemă privată, în ciuda insistenţelor noului prim-ministru, Tony Blair, de a depăşi limitele protocolului standard pentru o situaţie excepţională. Sub presiunea uriaşă a publicului, care o deplânge pe „Prinţesa poporului”, şi a presei care critică vehement lipsa de reacţie publică a reginei, se organizează funeralii oficiale, transmise în direct în toate colţurile lumii. Regina Elisabeta, educată în spiritul stoicismului şi al ideii că datoria unui monarh nu lasă loc pentru exprimarea sentimentelor personale, are revelaţia unei schimbări majore în convenţiile sociale, în timp ce încearcă să facă faţă situaţiei cu obişnuita ei demnitate.

Filme la tv azi, DIVA, 7 septembrie 2022. „Din nou împreună”, de la ora 23.00

  • Titlu original: Modern Persuasion
  • An: 2020
  • Gen: Comedie
  • Durată: 120 minute
  • Regizori: Jonathan Lisecki, Alex Appel
  • Distributie: Alicia Witt, Bebe Neuwirth, Mark Moses, Chris O’Shea, Shane McRae, Dominic Rains, Daniella Pineda

O femeie singură care se axează pe cariera ei la New York e nevoită să se confrunte cu urmările unei relaţii eşuate, când fostul ei iubit o angajează.

Filme la tv azi, HBO 2, 7 septembrie 2022. „Toate acele lucruri mici”, de la ora 22.25

  • Titlu original: All Those Small Things
  • An: 2021
  • Gen: Dramă
  • Durată: 110 minute
  • Regizor: Andrew Hyatt
  • Distributie: James Faulkner, Kerry Knuppe, Aaron Dalla Villa, Gloria Laino, Lacy Hartselle, Cliff Parisi, David Robb

Filmul e o dramă indie fermecătoare despre găsirea prieteniei în cei mai neaşteptaţi oameni şi în cele mai neaşteptate locuri. Jonathan Robbins (James Faulkner), prezentatorul britanic al unei emisiuni concurs, se trezeşte gândindu-se la propria mortalitate şi la moştenirea sa, după moartea recentă a unui prieten apropiat. Când găseşte o scrisoare neaşteptată de la un fan tânăr, el porneşte în căutarea sensului vieţii.

Filme la tv azi, HBO 3, 7 septembrie 2022. „Deadpool”, de la ora 23.35

  • Titlu original: Deadpool
  • An: 2016
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 105 minute
  • Regizor: Tim Miller
  • Distributie: Ryan Reynolds, Morena Baccarin, Ed Skrein, T.J. Miller, Gina Carano, Leslie Uggams, Brianna Hildebrand

Bazat pe cel mai neconvenţional anti-erou al universului Marvel, filmul spune povestea lui Wade Wilson (Ryan Reynolds), un fost agent al forţelor speciale devenit mercenar, care, după ce este supus unui experiment care îi oferă puteri incredibile de regenerare, adoptă un alter-ego, Deadpool. Înarmat cu noile lui puteri şi cu un simţ ciudat al umorului, Deadpool îl vânează pe bărbatul care aproape i-a distrus viaţa.

Filme la tv azi, AMC, 7 septembrie 2022. „Întoarcerea lui Chen Zhen”, de la ora 22.00

  • Titlu original: Jing wu feng yun: Chen Zhen / Legend of the Fist: The Return of Chen Zhen
  • An: 2010
  • Gen: Acțiune
  • Durată: 135 minute
  • Regizor: Wai-Keung Lau
  • Distributie: Donnie Yen, Qi Shu, Anthony Chau-Sang Wong, Shawn Yue, Siyan Huo, Jiajia Chen, Akira

La şapte ani după ce este, aparent, ucis prin împuşcare, Chen Zhen, care aflase cine era responsabil pentru moartea maestrului său, revine în Shanghai sub identitatea unui misterios luptător cu capă. Împrietenindu-se cu un şef mafiot local, Chen îşi plănuieşte infiltrarea în gruparea criminală, cu intenţia finală de a-i lichida pe toţi cei implicaţi în asasinatul care l-a trimis în exil.

Filme la tv azi, TNT, 7 septembrie 2022. „Ultima razie”, de la ora 21.00

  • Titlu original: End of Watch
  • An: 2012
  • Gen: Polițist
  • Durată: 120 minute
  • Regizor: David Ayer
  • Distributie: Jake Gyllenhaal, Michael Peña, Anna Kendrick, Natalie Martinez, David Harbour, Frank Grillo, America Ferrera

Realizat în stil de documentar, acest film urmăreşte activitatea zilnică a doi tineri ofiţeri de poliţie din LA, care sunt parteneri şi prieteni, şi ne arată ce se întâmplă atunci când întâlnesc forţe criminale care îi depăşesc.

Citește și:

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton