Homepage  / Cinema / Vedete străine

Christian Bale, Margot Robbie – filmul „Amsterdam” are o distribuție fabuloasă. Când ajunge pe marile ecrane

Christian Bale, Margot Robbie – filmul „Amsterdam” are o distribuție fabuloasă. Când ajunge pe marile ecrane

de Andreea Hentea,

A apărut trailerul noului film regizat de premiatul David O. Russell („Scenariu pentru happy-end”, „Țeapă în stil american”), care ne dezvăluie o poveste plină de surprize și o distribuție plină de vedete, scrie deadline.com.

„Nu ajungi aici fără ca lucrurile să fi început cu mult timp în urmă”, rostește enigmatic cineva la începutul trailerului pentru noul film plin de vedete al lui David O. Russell, care a fost prezentat la evenimentul CinemaCon.

Povestea începe cu trei prieteni, doi soldați și o asistentă (interpretați de Christian Bale, John David Washington și Margot Robbie), care se află la Amsterdam și jură că vor avea întotdeauna grijă unii de alții, indiferent ce li se va întâmpla.

Christian Bale, John David Washington, Margot Robbie

După zece ani, cei trei sunt acuzați că au ucis un bărbat, așa că trebuie să se ajute între ei. Din acest moment aventura începe, iar pe parcurs ei apelează la ajutorul unui veteran (jucat de Robert De Niro) apropiat al victimei, care declară: „„Prietenul meu a murit din cauza unui lucru monstruos pe care l-a văzut”.

În toată această tevatură desfășurată în costume de epocă, alături de Christian Bale, John David Washington, Margot Robbie și Robert De Niro îi vom mai vedea pe Anya Taylor-Joy, Chris Rock, Matthias Schoenaerts, Michael Shannon, Mike Myers, Taylor Swift, Zoe Saldaña, Rami Malek, Alessandro Nivola, Timothy Olyphant și Andrea Riseborough.

Noul film al lui David O. Russell (care semnează și scenariul) combină faptele istorice cu ficțiunea, fiind lansat sub sloganul: „Multe dintre acestea s-au întâmplat, de fapt”. Imaginea este semnată de Arnon Milchan. Premiera filmului (inclusiv în România) este stabilită pentru 4 noiembrie.

David O. Russell a fost nominalizat de cinci ori la Oscar, pentru regia și scenariul filmelor „Scenariu pentru happy-end” / „Silver Linings Playbook” (2012) și „Țeapă în stil american” / „American Hustle” (2013) și pentru regia filmului „Luptătorul” / „The Fighter” (2010), cu Mark Wahlberg, Christian Bale și Amy Adams.

Până la premiera filmului, puteți vedea trailerul aici:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton