Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Prime Video

Filmul „Annette”, cu Marion Cotillard și Adam Driver, va deschide Festivalul de la Cannes

de Ioana Maria,

Filmul „Annette” (2021), regizat de iconoclastul autor Leos Carax, care îi are în rolurile principale pe Marion Cotillard și pe Adam Driver, va deschide a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, care se va desfășura între 6 și 17 iulie, informează deadline.com.

Non-conformistul cineast Leos Carax, al cărui film, „Motoare sfinte”, s-a aflat în competiția pentru Palme d’Or în 2012, revine la Cannes după nouă ani, cu filmul „Annette”, prima sa producție în limba engleză. Filmul va avea premiera în cadrul secțiunii Competiție a festivalului, chiar după ceremonia de deschidere.

„Annette” este un film muzical a cărui acțiune este plasată în Los Angelesul contemporan și urmărește povestea lui Henry (Adam Driver), un actor de stand-up comedy, și a lui Ann (Marion Cotillard), o cântăreață celebră pe plan internațional. Cei doi formează un cuplu perfect – sunt celebri, bogați, fericiți și strălucitori. Nașterea celui de-al treilea copil al lor, Annette, o fetiță misterioasă, cu un destin ieșit din comun, le va schimba însă total viețile. În afară de îndrăgiții Marion Cotillard și Adam Driver, în film îi vom mai vedea pe Simon Helberg, Natalie Mendoza, Kiko Mizuhara și Rebecca Dyson-Smith. Coloana sonoră a filmului este compusă de celebrii Ronald David Mael și Russell Mael, membrii trupei Sparks. Filmul va fi difuzat de platforma Amazon în Statele Unite, iar Kinology se va ocupa de vânzările din celelalte țări ale lumii.

„Fiecare film regizat de Leos Carax este un eveniment, deci și acesta ne va împlini așteptările. «Annette» este darul la care au tânjit iubitorii de cinema, muzică și cultură în ultimul an”, a declarat Pierre Lescure, președintele Festivalului de la Cannes.

Anul acesta, prestigiosul Festival de la Cannes nu va mai începe, ca întotdeauna, în luna mai, ci va avea loc între 6 și 17 iulie. Tot pe 6 iulie, filmul „Annette” va avea premiera și în cinematografele din Franța. Nu se știe încă în ce proporție va putea participa publicul la festival, date fiind restricțiile impuse de pandemie. Tot Deadlline informează și că tradiționalul târg de filme de la Cannes se va desfășura în luna iunie, inclusiv în format virtual.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te