Homepage  / HBO

Filmul „Batgirl” a fost anulat de HBO Max, deși era aproape terminat. Când era anunțată premiera

Filmul „Batgirl” a fost anulat de HBO Max, deși era aproape terminat. Când era anunțată premiera

de Andreea Hentea,

Proiectata eroină Batgirl, care urma să fie interpretată de Leslie Grace, nu va mai ajunge, se pare, pe ecrane, în filmul pe care îl avea în vedere HBO Max. Povestea tocmai a fost abandonată de compania Warner Bros. Discovery, scrie collider.com.

Conform publicației The Wrap, filmul „Batgirl”, ale cărui costuri de producție se ridicau la 90 de milioane de dolari, nu a reușit să mulțumească spectatorii participanți la celebrele proiecții-test care se fac la Hollywood pe eșantioane de public. Acest fapt, continuă publicația, ar fi putut duce la decizia Warner Bros. Discovery de a renunța la proiect și de a preîntâmpina un răsunător eșec de casă. Cei de la site-ul Collider au discutat cu oameni care au văzut versiunea brută a filmului, iar aceștia au spus că este o mare dezamăgire și că filmul arăta ieftin în comparație cu alte producții.

Deși informațiile despre intriga din „Batgirl” sunt infime, se pare că povestea trebuia să se conecteze la universul DC Comics. Excelentul J.K. Simmons urma să revină în rolul comisarului James Gordon, rol pe care l-a jucat în ambele versiuni ale filmului „Liga Dreptății”. Michael Keaton, care l-a jucat pe Batman în clasicele lui Tim Burton, „Batman” (1989) și „Batman se întoarce” (1992), era și el implicat în proiect, într-o oarecare măsură, pe lângă faptul că urma să îl vedem – tot în rolul lui Batman / Bruce Wayne – și în viitorul film „The Flash”, cu premiera programată pentru 2023.

Distribuția lui „Batgirl” îl includea și pe Brendan Fraser în rolul antagonistului, Garfield Lynns, pe Ivory Aquino în rolul justițiarei transgender Alysia Yeoh, precum și pe Rebecca Front, Corey Johnson și Ethan Kai.

„Batgirl” a fost dezvoltat exclusiv pentru HBO Max, cu un buget mai mic decât producțiile din universul DC Comics lansate în cinematografe. Decizia Warner Bros. Discovery de a renunța la proiect ar fi, se pare, determinată de faptul că rezultatul final pare să fi fost inferior altor filme cu supereroi pe care le lansează compania pe marele ecran.

Austeritatea, cuvântul de ordine la studiouri

Hollywood Reporter a scris că renunțarea la proiect face parte dintre noile măsuri de reducere a costurilor de către studiouri. Prin urmare, fanii nu o vor putea vedea niciodată pe Leslie Grace în rolul Barbarei Gordon, alias supereroina Batgirl, care urma să ajungă pe ecrane în 2022, înainte de anularea sa bruscă.

„Batgirl” era regizat de Adil El Arbi și Bilall Fallah, după un scenariu de Christina Hodson („Păsări de pradă și fantastica Harley Quinn”, „The Flash”). Intențiile scenaristei erau de a uni mai multe proiecte diferite cu eroi DC Comics, dar se pare că nu vom afla niciodată ce avea exact în gând.

Nici cel de-al doilea film, „The Flash”, nu pare să aibă o soartă teribilă după ce Ezra Miller, interpretul super-eroului titular, a fost arestat în Hawaii pentru tulburarea liniștii publice. Acest fapt i-ar fi făcut, se pare, pe cei de la Warner Bros. Discovery să reevalueze viitorul actorului în cadrul companiei.

Cei care regretă cel mai mult anularea probabilă a ambelor proiecte spun că marea pierdere ar fi, de fapt, aceea că îl vom rata pe Michael Keaton purtând, din nou, pelerina și casca lui Batman, după treizeci de ani, apariția lui fiind stabilită pentru ambele proiecte.

Următoarele filme din universul DC Comics care se vor lansa în cinematografe sunt „Black Adam”, care va avea premiera pe 21 octombrie, și „Shazam! Fury of the Gods”, care se va lansa pe 21 decembrie. După cum s-a aflat la recentul eveniment Comic-Con de la San Diego, ambele producții sunt profund legate de franciza „Liga Dreptății” și de filmele DC anterioare.

Până acum, Warner Bros. Discovery nu a comentat nimic cu privire la anularea „Batgirl” sau la felul în care ar putea fi afectate planurile mai ample privitoare la universul DC Comics.

Citește și

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton