„Dune”, mult-așteptata ecranizare a lui Denis Villeneuve după celebra saga SF omonimă, scrisă de Frank Herbert, a avut premiera la Veneția pe 3 septembrie și s-a bucurat de un succes imens, scrie deadline.com.
de Andreea Hentea,
„Dune”, mult-așteptata ecranizare a lui Denis Villeneuve după celebra saga SF omonimă, scrisă de Frank Herbert, a avut premiera la Veneția pe 3 septembrie și s-a bucurat de un succes imens, scrie deadline.com.
Filmul regizat de Denis Villeneuve a avut premiera internațională în Sala Grande de la Lido, la veteranul festival venețian, iar publicul l-a întâmpinat cu o căldură extraordinară, aplaudând timp de șapte minute, în picioare, la final. După cum relatează Deadline, care a caracterizat filmul drept „o versiune spectaculoasă și definitorie a seriei SF cult apărute în 1965”, aplauzele au încetat abia când regizorul Dennis Villeneuve a indicat, cu modestie, că e timpul ca echipa să se retragă.
Epopeea SF „Dune”, despre care se specifică faptul că se află acum abia la prima parte, a fost proiectată pentru presă cu solicitarea ca toți delegații să-și închidă telefoanele în pungi de plastic pe durata proiecției. Spectatorii aflați la distanță din cauza restricțiilor impuse de pandemie au ocupat toate locurile strategice, în speranța că îi vor zări, totuși, pe membrii strălucitoarei distribuții a filmului.
Distribuția a avut, într-adevăr, apariții admirabile. Pe scena festivalului au urcat Timothée Chalamet (care joacă rolul protagonistului, Paul Atreides), Zendaya, Oscar Isaac, Rebecca Ferguson, Josh Brolin, Javier Bardem, Sharon Duncan-Brewster, Dave Bautista, Stellan Skarsgård și Chen Chang.
Zendaya, care joacă rolul tinerei și curajoasei Chani, a purtat o superbă rochie nude, mulată, creație Balmain, asortată cu un impresionant colier Bulgari și un inel cu smarald de 93 de carate. Superba Rebecca Ferguson, interpreta lui Lady Jessica Atreides, a ales o spectaculoasă rochie Christian Dior, cu o floare supradimensionată la corsaj, iar Sharon Duncan-Brewster, interpreta lui Liet Kynes, a purtat o ținută Etro verde smarald.
O poveste despre familii aflate într-un război lung și nimicitor, despre peisaje ostile și creaturi uriașe, adaptarea acestei complexe scrieri SF (care rămâne, și astăzi, una dintre cele mai vîndute serii literare) a fost, fără îndoială, o provocare imensă pentru regizorul Denis Villeneuve. Acesta a împărțit seria, concentrând în filmul de față doar prima jumătate a romanului de peste 400 de pagini. Și totuși, regizorul Denis Villeneuve a glumit, spunându-le jurnaliștilor: „Cea mai mare provocare a fost să mă ocup de părul lui Timothée Chalamet. E viu”.
Filmul „Dune” va avea premiera în cinematografele din România pe 22 octombrie.