Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Filmul „Întregalde”, al regizorului Radu Muntean, a fost selecționat la Cannes 2021

de Redactia Tvmania

Cel mai nou film al cunoscutului regizor român Radu Muntean va fi prezentat la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Cea de-a 74-a ediție a festivalului va avea loc anul acesta între 6 și 17 iulie.

„Întregalde”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Alice T.”, „Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes. Scenariul filmului, semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an.

Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur căruia îi sar în ajutor, încercând să-l conducă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat, iar cei trei sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil. Curând, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

Regizorul Radu Muntean a spus despre noua sa poveste:

„Este filmul meu cu cea mai multă acțiune, în sensul clasic și fizic al cuvântului. Decorul, cu pădurea întunecată, noroiul, casele strâmbe, gaterul abandonat și văile către nimic, va fi aproape un personaj în film”.

 

Filmul îi are în rolurile principale pe Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu şi Alex Bogdan, alături de care mai apar Luca Sabin, Cuzin Toma, Carmen Lopăzan și Gabor Bondi. Filmul este produs de Multi Media Est, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Vânzările internaţionale și distribuția din România sunt gestionate de către Voodoo Films.

Radu Muntean a mai participat la secțiunea Quinzaine des Réalisateurs cu filmul „Boogie”, în 2008. Filmele sale „Marți, după Crăciun” (2010) şi „Un etaj mai jos” (2015) au fost prezentate, de asemenea, la Festivalul de la Canens, în secţiunea Un Certain Regard. În anul 2016, cineastul a fost prezent la Cannes ca membru al juriului Cinéfondation & Courts Metrages.

Regizorul Radu Muntean a debutat în lungmetraj cu filmul „Furia” (2002), distins cu premul Uniunii Cineaştilor din România pentru cel mai bun film de debut. În 2006, filmul său „Hîrtia va fi albastră” a avut premiera mondială în cadrul competiţiei internaţionale de la Locarno, unde regizorul s-a întors în 2018, cu filmul „Alice T.”.

Quinzaine des Réalisateurs, o secțiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, a fost înființată în 1969 de către Société des Réalisateurs de Films (SRF) și este o platformă de prestigiu pentru filmele de artă.

Lista regizorilor a căror filme au participat la Quinzaine este impresionantă, cu nume precum: Werner Herzog, George Lucas, Martin Scorsese, Nagisa Oshima, Chantal Akerman, Jim Jarmusch, Michael Haneke, Spike Lee, Naomi Kawase, Jean-Pierre and Luc Dardenne, Sofia Coppola, Ruben Östlund, Xavier Dolan, frații Safdie și Chloé Zhao.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te