Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Filmul „Miracol” revine în București, joi, pe 9 iunie, dar se va vedea și la TIFF 2022

de Andreea Hentea,

După recentul succes de care s-a bucurat în America, filmul „Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, va putea fi vizionat pe 9 iunie, la ora 21.00, la Grădina cu Filme – Cinema & More, în cadrul evenimentului Seara Filmului Românesc. Filmul va fi proiectat și la Cluj-Napoca, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (desfășurat între 17 și 26 iunie),în cadrul programului „Zilele Filmului Românesc”.

Filmul „Miracol”, lansat în cinematografele din România pe 4 februarie, a fost foarte bine primit în America de Nord, unde a fost proiectat recent, și va rula în continuare în mai multe cinematografe din Statele Unite și din Canada.

„Neidentificat” (2020) și „Miracol” (2021), primele două filme din trilogia lui Bogdan George Apetri despre întâmplări ficționale ce au loc în orașul său natal, Piatra Neamț, vor fi prezentate, de asemenea, în cadrul Romanian Film Festival din Washington DC („Neidentificat” pe 10 iunie, iar „Miracol” pe 19 iunie).

„Miracol”, o dramă psihologică intensă, care se îmbină cu intriga polițistă, îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și pe Emanuel Pârvu, care ne oferă interpretări de excepție, secondați de o întreagă distribuție reușită, în care se regăsesc Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

Critici elogioase pentru „Miracol”

Filmul „Miracol” s-a bucurat de succes și critici elogioase după recenta sa lansare în America de Nord.

The New York Times l-a numit „O investigație spirituală ce se dezvăluie cu dexteritate și suspans”, Movieweb l-a numit „Un puzzle matematic, un poem spiritual, un mister puternic și o dovadă emoționantă și discretă a felului în care cinema-ul arthouse este bine reprezentat în 2022”, iar nycmovieguru a afirmat că „Apetri are încredere în inteligența, răbdarea și imaginația spectatorilor (…), construiește suspans în stil hitchcockian și devine din ce în ce mai complex și interesant. În ciuda faptului că pășește pe teritorii întunecate, rămâne ancorat în realism, ceea ce îl face și mai captivant”.

Unde îl vom putea revedea

În București, filmul „Miracol” va putea fi vizionat pe 9 iunie, la ora 21.00, la Grădina cu Filme – Cinema & More, în cadrul evenimentului Seara Filmului Românesc.

Filmul va fi proiectat foarte curând și la Cluj-Napoca, la a 21-a ediție a Festivalul Internațional de Film Transilvania (desfășurată între 17 și 26 iunie), în cadrul programului „Zilele Filmului Românesc”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te