Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Continuă sezonul iubirii la Diva! Filmul „Patru nunți estivale” e programat duminică

de Redactia Tvmania

DIVA va difuza, duminică, 12 iulie, „Patru nunți estivale”, în original „Sailing into Love”, lansat în 2019. Pelicula este cea de-a doua din lista de filme romantice pe care postul le-a pregătit pentru telespectatorii săi luna aceasta.

Filmul spune povestea unei profesoare de biologie, Claire Richards (Leah Renee), care este preocupată de rezolvarea unei probleme ecologice locale și prinsă de îndatoriile de domnișoară de onoare pentru trei dintre prietenele sale.

Claire află că insula pe care face practică alături de elevii ei urmează să fie vândută de primărie pentru a fi exploatată de către un potențial cumpărător. Extrem de revoltată, reușește să aducă problema în atenția cetățenilor și să lupte pentru salvarea ecosistemului insulei.

În același timp, fostul său iubit, Jason (Gary Garneau), revine în oraș pentru cele trei evenimente, iar Claire vrea să îi dea încă o șansă. Dar, când căpitanul Tom Hastings (Chris McNally) apare în peisaj, Claire constată că trebuie să facă o alegere foarte dificilă.

DIVA va difuza luna aceasta încă două filme de dragoste, așa cum am anunțat într-un articol anterior.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te