Joi, 24 decembrie, de la 20.30, cele mai talentate animale de companie se strâng în jurul bradului la Antena 1 pentru că show-ul „Ham talent” ajunge la final. Într-o ediție de sărbătoare, membrii juriului vor asista la reprezentații date de necuvântătoare sub atenta îndrumare a stăpânilor, iar telespectatorii vor fi surprinși de cât de mult au putut evolua unii dintre ei față de momentul preselecțiilor. Preocupat de toți jurații, dar mai ales de preferata lui, Diana Munteanu, Liviu va încerca să afle ce a primit frumoasa blondă de la Moș Crăciun. Pentru că, din câte se pare, Jack a fost cuminte și și-a îndeplinit rolul de coprezentator cu sârguință Moș Crăciun îi va lăsa și lui un cadou sub bradul de la „Ham talent”.