Homepage  / Știri

Finaliştii “Junior Chef” sunt supuşi diseară testului suprem

Finaliştii “Junior Chef” sunt supuşi diseară testului suprem

de Redactia Tvmania

“Junior Chef” ajunge în această seară la final, concurenţii fiind supuşi ultimului test sub presiune. Puştii vor avea la dispoziţie 100 de lei şi 30 de minute, timp în care să meargă în piaţă şi să-şi facă cumpărăturile necesare reţetei cu care îi vor impresiona pe cei trei juraţi, Anca Lungu, Marius Florea Vizante şi Horia Vîrlan.

Junior Chef (3)

Această probă a avut şi o premieră pentru finalişti, pentru că ei au făcut singuri piaţa pentru prima oară. Cei mai mulţi au avut probleme cu cele 30 de minute în care au fost nevoiţi să se încadreze, pentru a ajunge la timp la startul ultimei probe din platou: “Mă aşteptam să am probleme şi cu banii, dar am fost uimită să văd că oamenii mi-au dat foarte multe lucruri pe gratis. Aproape toate legumele le-am primit gratis”, povesteşte Aly Bayloun, concurent în echipa Prinţesei Polonic.

Unii dintre finalişti au întâmpinat mari dificultăţi atunci când au trebuit să cumpere băuturi alcoolice pentru diverse sosuri pe care urmau să le prepare. Astfel, coniacul şi vinul au fost la mare preţ la această probă. Telespectatorii care vor urmări marea finală “Junior Chef” luni, de la 20:30, la Antena 1, vor afla dacă finaliştii care au avut nevoie de băuturi alcoolice au reuşit să-şi ducă reţeta la bun sfârşit.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton